Plenul Senatului a adoptat astăzi cu 99 de voturi "pentru" şi o abţinere, în calitate de cameră decizională, proiectul Guvernului de modificare şi completare a Legii administraţiei publice locale şi a Legii privind Statul aleşilor locali, potrivit Realitatea.net.
Modificările prevăd, printre altele, că şedinţele de Consiliu Local vor fi conduse de primar, fără drept de vot însă. Până acum, legea a prevăzut ca şedinţele CL să fie conduse de consilierii locali prin rotaţie.
O altă prevedere din noua lege se referă la faptul că primarul şi preşedintele Consiliului Judeţean nu vor mai răspunde în nume personal în instanţă, ci ca reprezentant legal al unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă.