Senatorii au dat aviz negativ proiectului lui Ioan Ghişe, dar susţin nevoia unei noi legi a presei

F. A.
Media-Advertising / 22 martie 2011

Senatorii din Comisiile juridică şi pentru drepturile omului au dat aviz negativ pentru proiectul de lege a jurnalistului, propus de Liberalul Ioan Ghişe. Ei insistă, însă, asupra nevoii de reglementare prin lege a acestei profesii, cerând organizaţiilor profesionale să facă, până în mai, propuneri care să stea la baza unui nou proiect legislativ. Reprezentanţii organizaţiilor de media susţin, însă, că o astfel de măsură "ne aduce din nou la punctul zero" şi este "semnalul unei periculoase nostalgii după dictatură".

Ambele comisii din Senat au dat aviz negativ proiectului iniţiat de Ghişe, care urmează să fie discutat în Comisia de Cultură şi care propune, între altele, introducerea unei "cărţi de jurnalist", examinări psihologice periodice pentru jurnalişti şi înfiinţarea unor cabinete ale jurnaliştilor. Pe de altă parte, senatorii din Comisia pentru drepturile omului au fost de acord cu propunerea ca organizaţiile profesionale din domeniu să depună propuneri de reglementare a profesiei de jurnalist, care să ofere baza de dezbatere pentru un nou proiect legislativ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb