Senatul a extins amnistierea fiscală de la personalul din învăţământ la toţi bugetarii

A.C.
Macroeconomie / 2 septembrie 2014

Plenul Senatului a extins, ieri seară, amnistierea fiscală de la personalul din învăţâmânt la toţi bugetarii care au obţinut venituri de natură salarială constatate a fi nelegale prin rapoartele Curţii de Conturi sau alte instituţii de control, aceştia fiind exoneraţi de la restituirea sumelor, transmit surse din presă.

Senatorii au adoptat în plen un amendament care a extins aplicabilitatea unei propuneri legislative care prevedea iniţial scutirea de la restituirea sumelor din venituri salariale, constatate nelegale, de la cadrele didactice la întregul personal bugetar.

Amendamentul propus de Comisia pentru muncă a făcut ca Guvernul să-şi schimbe poziţia iniţială, împotriva propunerii legislative, într-una în favoarea actului normativ.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, prezentă la dezbateri, a susţinut propunerea legislativă, menţionând că măsura ar fi o reparaţie pentru bugetari.

"Din 2012, de când am preluat guvernarea, Guvernul Ponta se luptă şi ia măsuri pentru repararea nedreptăţilor făcute de către fosta guvernare, iar proiectul de lege care astăzi este în dezbatere se înscrie pe această linie. Este vorba de repararea nedreptăţilor făcute profesorilor, cadrelor medicale, reprezentanţilor administraţiei publice locale şi alte categorii de bugetari. De aceea, Guvernul susţine raportul pe care l-a întocmit Comisia pentru muncă", a afirmat ministrul.

Plumb a evitat să precizeze în cadrul dezbaterilor care este impactul bugetar al iniţiativei legislative.

Propunerea legislativă, formulată de senatorul Liviu Pop, se referea iniţial la scutiri aplicate profesorilor din trei localităţi din judeţul Hunedoara, fiind retrimisă în Parlament de preşedintele Traian Băsescu, care a reclamat printre altele faptul că legea este discriminatorie aplicându-se doar persoanelor din anumite localităţi.

Ulterior, iniţiativa legislativă a fost amendată de senatorii din Comisia de muncă, măsura amnistierii fiind aplicată tuturor bugetarilor.

În dezbateri, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a reclamat faptul că amendarea în acest mod a propunerii legislative ar putea ridica vicii de constituţionalitate.

"Prezenta lege se aplică personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare", precizează iniţiativa adoptată de Senat, conform amendamentului formulat de Comisia de muncă.

"Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la articolul 1 (personalul bugetar - n.r.) trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control, a unor prejudicii", mai precizează legea.

Iniţiativa a fost adoptată cu 122 de voturi "pentru" şi două abţineri, urmând ca decizia finală să fie luată de Camera Deputaţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb