SENTIMENTUL NEPUTINŢEI ÎN FAŢA UNEI LUMI CARE ÎŞI SCHIMBĂ DIRECŢIA ŞI TE LASĂ ÎN URMĂ Şi tu, credinciosule Albion?

Ordinea mondială rezultată în urma conflagraţiei de la jumătatea secolului trecut a fost construită în jurul dominaţiei politice a Statelor Unite şi a dominaţiei economice a dolarului.

Eliminarea legăturii dintre dolar şi aur, la începutul anilor "70, a condus la accentuarea tendinţei de creştere a nemulţumirii faţă de avantajele oferite de o monedă de rezervă a cărei tipărire nu mai avea niciun fel de restricţii.

De atunci, rolul dolarului a fost apărat mai mult prin intervenţii militare, conduse împotriva unor "inamici" care nu aveau nicio şansă în faţa Statelor Unite.

Explozia necontrolată a creditării din ultimele decade, determinată de alterarea naturii monedei internaţionale de rezervă, şi-a atins limitele în ultimii ani ai deceniului trecut, odată cu declanşarea crizei financiare globale.

În acest context, ascensiunea Chinei în plan internaţional s-a accelerat, iar autorităţile de la Beijing s-au angajat într-o ofensivă pentru creşterea influenţei şi la nivelul unor instituţii financiare globale, cum este Fondul Monetar Internaţional.

Cel mai important acţionar al FMI, Statele Unite, s-a opus constant, chiar dacă presiunile veneau şi de la alte economii emergente.

În aceste condiţii, China a pornit, se pare, pe altă cale, aceea a construirii pilonilor pentru propria sferă de influenţă la nivel global. În 2013, autorităţile de la Beijing au anunţat lansarea procesului pentru crearea unei bănci regionale, Asia Infrastructure Investment Bank (AIIB), care să finanţeze investiţiile în infrastructură.

Toate ţările din regiunea Asia-Pacific au fost invitate să participe la formarea capitalului noii instituţii financiare, dar şi o serie de ţări europene. La ceremonia de lansare oficială a băncii, în octombrie 2014, au participat, însă, doar 20 de ţări, cu o importanţă economică redusă, despre care Financial Times scria că "sunt, efectiv, state client ale Chinei".

Statele europene invitate au refuzat oferta Chinei, pe fondul presiunilor exercitate de la Washington, după cum mai arată FT. Oficialii americani au justificat opoziţia faţă de iniţiativa Chinei prin faptul că "este puţin probabil ca aceasta să promoveze standarde ridicate în ceea ce priveşte protecţia mediului şi drepturile omului".

Oficialii chinezi consideră, bineînţeles, că opoziţia americană nu este decât o încercare de a împiedica avansul celei mai mari puteri economice din Asia pe scena globală. "Dacă facem analogia cu un meci de baschet, se poate spune că Statele Unite doresc să stabilească durata jocului, mărimea terenului, înălţimea coşului şi orice altceva în favoarea sa", a precizat Wei Jianguo, fost ministru adjunct al comerţului, pentru Financial Times.

Printre reacţiile Chinei la încercările Statelor Unite de a-i frâna ascensiunea se află şi susţinerea Rusiei, mai mult sau mai puţin deschisă, în faţa sancţiunilor economice impuse de Vest.

De asemenea, autorităţile de la Beijing au accelerat şi introducerea unui sistem alternativ pentru decontarea plăţilor internaţionale, al cărui scop este restrângerea rolului dolarului ca monedă a schimburilor comerciale din zona Asia-Pacific (n.a. vezi şi articolul "Coincidenţe sau politici concertate ale Chinei şi Rusiei faţă de Statele Unite?", BURSA, 11.03.2015).

Dincolo de stabilirea noilor sfere de influenţă în Asia, ceva interesant s-a întâmplat şi la nivelul SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication), sistemul internaţional de decontare a plăţilor interbancare.

Pe fondul măsurilor de izolare a Rusiei pe plan internaţional, ca urmare a extinderii conflictului din Ucraina, Statele Unite şi Marea Britanie au exercitat presiuni inclusiv asupra organizaţiei SWIFT, astfel încât Rusia să fie deconectată de la acest sistem.

"SWIFT şi partenerii săi interesaţi au primit cereri pentru a deconecta instituţii şi ţări întregi de la reţeaua sa", se arată într-un comunicat de presă, din octombrie 2014, de pe site-ul instituţiei.

În afara unor declaraţii politice referitoare la implicarea SWIFT în aria de sancţiuni impuse Rusiei, de atunci nu s-a mai întâmplat mare lucru.

Asta până zilele trecute. În 9 martie 2015, alt comunicat de pe site-ul SWIFT anunţa că s-a finalizat realocarea locurilor în consiliul de administraţie pentru următorii trei ani, proces care s-a realizat pe baza gradului de utilizare a reţelei sale. În timp ce Belgia, Franţa, Germania, Elveţia, Marea Britanie şi Statele Unite au păstrat câte două locuri, a apărut şi o surpriză: Rusia a primit un loc în conducerea SWIFT.

Deci organizaţia internaţională nu doar că nu a cedat presiunilor, dar a luat o măsură care va provoca noi nemulţumiri la Washington.

Apoi s-a întâmplat ceva cu adevărat neaşteptat: Marea Britanie s-a alăturat eforturilor Chinei pentru lansarea instituţiei financiare AIIB.

La sfârşitul săptămânii trecute, un articol FT arăta că "administraţia Obama a acuzat Marea Britanie că urmează o politică de "compromis constat' faţă de China", prin "subscrierea la capitalul iniţial al unei instituţii care poate rivaliza cu Banca Mondială".

"Acuzaţia reprezintă o ruptură rară a "relaţiei speciale' (n.a. dintre Washington şi Londra), care a fost coloana vertebrală a politicii Vestului din ultimele decade", mai arată cotidianul financiar britanic.

Se pare că interesele Marii Britanii, cel puţin în viziunea autorităţilor de la Londra, au intrat pe o altă cale. Să fie vorba de un moment de răscruce, care i-a determinat pe oficialii britanici să-şi amintească declaraţiile Lordului Palmerston, premier al Imperiului în secolul al XIX-lea? "Nu avem aliaţi eterni şi nu avem inamici eterni. Doar interesele noastre sunt eterne şi perpetue, iar datoria noastră este să le urmăm", declara atunci Henry John Temple, Lord Palmerston, în faţa Parlamentului.

George Osborne, ministrul de finanţe al Marii Britanii, a declarat că "am promovat activ o colaborare economică şi politică mai strânsă cu ţările din regiunea Asia-Pacific", iar "participarea la înfiinţarea AIIB va crea o oportunitate de neegalat pentru Marea Britanie şi Asia de a investi şi creşte împreună", se arată într-un articol de pe site-ul BBC. Oficialii americani sunt nemulţumiţi că decizia Marii Britanii a fost luată fără consultarea lor, însă oficialii de la Londra neagă acest lucru.

În aceeaşi zi în care FT a scris despre nemulţumirea americanilor faţă de atitudinea Marii Britanii, pe site-ul FMI a apărut o informaţie despre agenda directorului instituţiei, Christine Lagarde, care va vizita India şi China în această săptămână.

La Delhi se vor discuta "evoluţiile economice actuale şi rolul Indiei în economia globală", după cum se arată în comunicatul de presă, iar doamna Lagarde se va întâlni cu ministrul de finanţe şi guvernatorul băncii centrale. La acelaşi nivel vor avea loc şi întâlnirile de la Beijing, unde se vor discuta "relaţiile de colaborare dintre FMI şi China".

Să fie acesta un semnal că Statele Unite sunt pe cale să-şi piardă din influenţa semnificativă la nivelul instituţiilor financiare internaţionale?

Decizia Marii Britanii de a se alătura acţionariatului AIIB, în ciuda opoziţiei SUA, l-a determinat pe James Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor", să ofere un verdict extrem de tranşant. "Nimănui nu-i mai pasă de opiniile Statelor Unite. S-a terminat", a scris Rickards pe contul său de Twitter.

Din păcate, lucrurile nu sunt aşa de simple, iar povestea unui nou imperiu care îşi pierde influenţa globală este departe de final. Hegemonii din trecut au devenit "pălmaşi" în urma unor războaie majore, a căror extindere a fost globală în secolul trecut.

Având în vedere cât de preocupate sunt autorităţile americane de protecţia mediului şi respectarea drepturilor omului, oare nu putem spera că ştafeta dominaţiei unilaterale va fi trecută paşnic unei noi ordini globale, caracterizate de noi centre de putere şi o structură mai echilibrată?