Directorul general al Fiat Chrysler Automobiles, Sergio Marchionne, consideră că grupul îşi poate dubla profitul în următorii cinci ani, prin exploatarea potenţialului brandului Jeep.
Marca americană offroad are capacitatea de a ocupa până la 20% din piaţa globală a SUV-urilor, în timp ce Fiat Chrysler va beneficia de fonduri mai mari ca urmare a relaxării fiscale din Statele Unite.
Sarcina de a pune în practică strategia de creştere a profitabilităţii va reveni însă succesorului lui Marchione, care este hotărât să se retragă de la conducerea Fiat la începutul anului 2019, după un mandat care s-a întins pe parcursul a 15 ani. El a făcut această precizare într-un interviu acordat la Detroit înainte de Salonul Auto Internaţional Nord-American.
Marchionne, unul dintre cei mai longevivi şefi de companii din industria auto, a transformat Fiat dintr-un producător auto european aflat aproape de faliment într-un constructor cu operaţiuni globale, prin fuziunea cu Chrysler din 2014, grupul format astfel reunind mărcile Jeep, Alfa Romeo şi Maserati.
Chiar dacă grupul este mic comparativ cu giganţi precum Volkswagen şi Toyota Motor, Marchionne a conferit Fiat o nouă viaţă, prin reducerea cheltuielilor şi trecerea de la sedan-urile demodate la SUV-urile caare aduc marje ridicate de profit. Strategia sa de dezvoltare se concentrează pe expansiunea Jeep la nivel mondial.
Marchionne a mai declarat că "nu există nimic care să-mi spună că Jeep nu poate furniza unul din cinci SUV-uri din lume", proporţie echivalentă cu livrarea a aproximativ 5 milioane de vehicule pe an".
"Dacă Jeep va putea ajunge la aceste ţinte, ar însemna că profitabilitatea grupului va creşte de câteva ori, iar dublarea profitului până în 2022 este posibilă", a spus şefiul Fiat Chrysler.
Acesta a menţionat de asemenea că reducerea impozitelor de către administraţia preşedintelui Donald Trump "poate duce la creşterea profitului grupului cu circa 1 miliard de dolari pe an".
În 2017, Fiat Chrysler a avut ca obiectiv obţinerea unui profit înainte de dobânzi şi taxe ajustat de cel puţin 7 miliarde de euro.