Serviciul de muzică Deezer se listează

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 octombrie 2015

Oferta publică iniţială, estimată la 300 milioane euro

"Deezer", serviciul de transmisie digitală a muzicii, anunţă că aşteaptă să obţină 300 de milioane de euro (343 milioane de dolari) din listarea, luna aceasta, la Bursa din Paris.

Compania a stabilit un interval de preţ pentru oferta publică iniţială de 36,40-49,24 euro/acţiune şi intenţionează să vândă 8,242 milioane de titluri noi, dacă preţul va fi cel de la limita inferioară, respectiv 6,092 milioane de acţiuni, dacă preţul va fi cel de la limita superioară. Oficialii companiei anticipează că suma netă obţinută din ofertă va fi de circa 291 de milioane de euro, la care se pot adăuga 45 de milioane de euro, dacă va fi crescut cu 15% numărul de acţiuni puse în vânzare.

Oferta "Deezer" va fi lansată la Euronext Paris, la data de 30 octombrie, iar banii obţinuţi din listare sunt programaţi dezvoltării serviciului, care concurează cu "Apple" şi "Spotify".

"Oferta ne va permite să ne accelerăm creşterea, respectiv să continuăm să avem un rol de lider în domeniu", a declarat directorul executiv al companiei, Hans-Holger Albrecht.

"Deezer" are 6,3 milioane de abonaţi, care pot asculta un catalog de 35 milioane de melodii în schimbul unei sume de 9,99 euro pe lună.

Cel mai mare acţionar al "Deezer", cu o deţinere de 27%, este "Access Industries", urmat de compania de telefonie "Orange", cu 11%. Casele de muzică "Warner Music", "Sony Music" şi "Universal Music" deţin, împreună, aproape 15% din acţiunile "Deezer".

"BNP Paribas" şi "Bank of America Merrill Lynch" sunt coordonatori globali şi subscriitori ai ofertei companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb