Sfârşit de ciclu?

După ce a reprezentat cel mai important factor al creşterii economice de după Marea Criză din anii treizeci ai secolului trecut, comerţul internaţional se află în declin. Pornind de la analiza datelor economice privind primul trimestru al anului curent, Centrul pentru Cercetarea Politicilor Economice (Centre for Economic Policy Research) şi Centrul Robert Schuman de Studii Avansate ale Institutului Universităţii Europene din Florenţa (Robert Schuman Centre for Advanced Studies of the European University) au analizat în lucrarea "Încetinirea comerţului mondial: o nouă normalitate?" (The Global Trade Slowdown: A New Normal? apărută la VoxEU.org eBook în iunie 2015) o tendinţă ce pare să indice un sfârşit de ciclu. Conform datelor publicate de OECD, exporturile şi importurile principalelor state industrializate reunite în G7, dar şi a aşa numitelor economii emergente (celebrele state BRICS), au scăzut în primele trei luni ale anului, în raport cu ultimele trei luni ale anului 2014 cu 7,1% pentru primele economii ale lumii, respectiv cu 9,5% pentru economiile care păreau să avanseze mai repede decât restul lumii.

Departe de a fi un fapt izolat, această tendinţă dă seama despre un proces în egală măsură economic, social, dar şi politic amplu. Din această perspectivă, inclusiv marele flux migrator, accelerat de conflictele din Orientul Mijlociu, nu este altceva decât un epifenomen al acestui proces de schimbare care antrenează întreaga lume. Spre deosebire de caracteristica perioadei care urma izbucnirii crizei economico-financiare din 2008, ţările emergente nu numai că nu mai pot compensa scăderea comerţului exterior din Europa şi America de Nord, dar, după cum se vede, chiar accentuează procesul. Comerţul internaţional nu îşi mai găseşte ritmul de dinaintea crizei, iar deflaţia, care afectează deja semnificativ domenii esenţiale, precum energia şi materiile prime, pare să indice sfârşitul unui ciclu în egală măsură economic, dar şi politic. Este evident că mecanismele politico-instituţionale care au jucat un rol esenţial în susţinerea creşterii comerţului internaţional, precum runda de negocieri multilaterale de la Doha, dar şi acordurile comerciale transatlantice, se află în impas.

Ori, o astfel de evoluţie nu s-a mai întâlnit de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Dacă între 1950 şi 2008 comerţul internaţional a fost principalul motor de creştere economică, schimburile internaţionale cunoscând o multiplicare de 28 de ori şi contribuind la creşterea de trei ori a bogăţiei mondiale, astăzi împrejurările par să se fi schimbat. Dacă în perioadă analizată exporturile crescuseră mult mai rapid decât produsul intern brut, astăzi situaţia s-a schimbat până întra-acolo încât, după Bernard Hoekman, cel care a scris introducerea la studiul mai sus amintit, "în prezent, comerţul nu este un factor de creştere pentru economiile industrializate şi emergente".

Din perspectiva lungii durate, dacă datele sunt analizate pentru întreg ciclul de după 1870, doar între cele două războaie mondiale, şi mai ales după Marea Criza din 1929, s-a mai întâlnit o tendinţă asemănătoare.

Dacă acest proces nu s-ar produce în contextul actual, cu o criză economică, dar şi socială şi politică care par să indice o gravă problemă de sistem, cărora li se adaugă încetinirea ritmului de creştere al economiei chineze şi o rată a dobânzii aproape de zero, atunci criza comerţului internaţional nu ar fi atât de îngrijorătoare. Dar, în condiţiile date, prelungirea sa nu ar putea rămâne fără consecinţe.