Sfîntă şi inutilă indignare!

"Ales mi-s, uns mi-s! Iar unsul lui "Parlament" deasupra legilor omeneşti se află, căci El este făcătorul şi desfăcătorul de legi!" Pe bună dreptate, lumea este indignată de convertirea în masă a parlamentarilor noştri la această strîmbă "religie", precum şi de matrapazlîcurile legislative la care se dedau între zidurile "bisericii" în care s-au izolat de lume, impropriu numită "parlament", menite să le ferească pielea simţitoare, pînă şi de cea mai fină adiere boreală a răspunderii penale. Dincolo de sfînta indignare civică, mai suntem în stare să producem ceva? Eventual, nişte soluţii care să ne ferească pe viitor de asemenea masive derapaje, făcute în numele şi sub autoritatea votului poporului!?

În ceea ce mă priveşte, cred cu tărie că problemele, chiar şi cele complicate, au soluţii simple, dacă sunt bine şi judicios formulate, ori descompuse şi reformulate în cîmpurile de origine. În cazul de faţă, suntem pe terenul uneia dintre cele mai generale Legi ale lui Murphy: "Dacă ceva poate să meargă prost, atunci cu siguranţă o va face!" Cu corolarul: "Dintre toate lucrurile care pot merge prost, va merge rău acela care produce cele mai multe pagube". Apropos, dacă cineva ar vrea să schimbe radical, în bine, şcoala din România, atunci ar introduce ca materie obligatorie de studiu "Legile lui Murphy". Exact ca matematica, de la clasa I-a, pînă la sfîrşitul liceului. Copiii ar beneficia, astfel, de un solid fundament pentru înţelegerea diverselor situaţii sociale, precum şi de un repertoriu de soluţii creative extrem de util, atît pentru viaţa personală, de zi cu zi, cît şi pentru orice carieră profesională sau ocupaţională ulterioară. În plus, ar fi mult mai isteţi, ar învăţa gîndirea laterală (De Bono) şi gîndirea "out of the box", ca pe ceva firesc, ar iubi umorul (altă materie care ar trebui studiată şi practicată sistematic în şcoală!), ceea ce cu siguranţă ar face viaţa fiecăruia şi pe cea socială mult mai agreabile şi mai productive. În cazul nostru, atît textul Constituţiei, cît şi regulamentele parlamentare au creat, nu portiţe, ci autostrăzi, pe care lucrurile, adică legiferarea, să meargă prost şi repede! Ceea ce ea şi face, în mod cît se poate de natural şi tot pe atît de inevitabil! Conform legii... lui Murphy!

Nodul deloc gordian al întregii tărăşenii se află în "bîlbîiala", nu tocmai nevinovată şi prea puţin "naturală" în care se zbat textele constituţionale cînd este vorba să precizeze una dintre funcţiile fundamentale ale statului democratic, de drept: legiferarea! O funcţie care trebuie realizată în mai multe etape distincte: apariţia în realitate şi formularea politică a problemei sociale de rezolvat, prefigurarea spaţiului de soluţii legislative în care problema îşi poate găsi rezolvarea, alegerea variantei optime, proiectarea soluţiei legislative, aprobarea politică a proiectului, realizarea soluţiei legislative finite, evaluarea funcţionalităţii ei (preliminarea disfuncţiilor celor mai costisitoare pe care le poate crea), supunerea soluţiei legislative evaluării şi dezbaterii parlamentare (generarea de amendamente), aprobarea (respingerea) soluţiei legislative (amendată), aplicarea soluţiei, evaluarea periodică a implicaţiilor (în raport cu cele preliminate) şi introducerea de micro-corecţii. Vi se pare complicat? Chiar este!! A face legi nu este o ocupaţie! Este o profesie care cere acumularea unui grad înalt de expertiză în domenii care merg mult dincolo de "tehnica redactării legislative", de la psihologie şi sociologie, pînă la economie şi antropologie. Expertiza aceasta nu creşte în pom şi nici nu poate să fie acumulată, toată, de un singur om. Ea se formează prin studiu riguros şi eficient, prin practică sistematică şi adesea îndelungată, şi cere lucrul reunit al mai multor experţi. Crede cineva că, fără nici o pregătire anterioară, dacă i se dă în mînă o bucată de tablă şi un ciocan, poate face dintr-o dată, o tigaie? Faceţi încercarea şi o să vedeţi rezultatul! Apoi, ce motive avem să credem că a face o lege este mai uşor decît o tigaie?!!!! Ignorarea sau realizarea de mîntuială a oricăreia dintre aceste etape structuale ale legiferării echivalează matematic cu o soluţie greşită, neperformantă, dacă nu chiar catastrofală! Societăţile cu experienţă în materie de legiferare coerentă şi eficientă au luat în serios principiul democratic al separării şi controlului reciproc al puterilor, în realizarea acestei funcţii. Diferitele etape sunt riguros şi exclusiv împărţite între cei doi mari piloni ai puterii: Executiv şi Legislativ. Primul realizează toate etapele preliminare, inclusiv produsul final, soluţia legislativă propusă Parlamentului. Puterea legislativă, la rîndul ei, asigură dezbaterea şi evaluarea soluţiei, în plus furnizează propuneri de amendare. Şarja este din nou preluată de Executiv, care decide introducerea sau nu a unora dintre amendamente, după care prezintă din nou soluţia finită Parlamentului (aici se vede logica formulei cu două lecturi parlamentare, pe aceeaşi lege!). Parlamentul îşi exercită dreptul suveran de aprobare sau respingere a soluţiei construită esenţialmente de Executiv. Dacă s-a promulgat, aplicarea, evaluarea post-implementare şi micro-corecţiile cad din nou în seama Executivului. Mecanismul acesta, complex, este prevăzut cu soluţii simetrice pentru "situaţii de urgenţă", cu statut de excepţii (la care nu se poate recurge decît rar şi în condiţii puternic restrictive)! Legislativul poate legifera temporar şi limitat ca obiective, prin ordonanţe de urgenţă, iar membrii Legislativului pot iniţia soluţii legislative, de asemenea cu titlu de excepţie. Vi se pare complicat, din nou? Chiar este!!! Dar, fără aceste precauţiuni se ajunge la haos, adică acolo unde noi am ajuns deja, de multă vreme! La noi, Executivul legiferează, mai ales, prin ordonaţe de urgenţă, iar Legislativul face legi cu miile şi cu de la sine putere, că doar de aceea se cheamă Parlament, să-şi facă singur legi şi să le aprobe cu aceeaşi mînă cu care le-a scris! Aberaţia de legiferare, în România, este la această oră totală, iar ea nu se limitează la ceea ce fac Executivul şi Parlamentul, ci se întinde ca o neagră pecingine la toate nivelele administraţiei centrale şi locale din România.

Este motivul pentru care legile în România rezolvă probleme în cel mai bun caz după o funcţie liniară, dar creează exponenţial altele, noi! Este motivul pentru care legile în România nu inspiră şi nu evocă nici o valoare morală, în consecinţă nu sunt respectate, nici în sensul juridic, nici în cel moral. Este motivul pentru care Legea Junglei devine tot mai evident referenţialul de comportament, atît pentru "aleşii poporului", "oficialii puterii", cît şi pentru cetăţeanul de rînd! Este motivul pentru care sfînta indignare în faţa aberaţiilor legislative şi de comportament politic ale "clasei superpuse" nu mai este de mult eficientă, chiar dacă rămîne necesară!