"Shell" renunţă la explorarea de petrol în apele arctice

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 septembrie 2015

"Royal Dutch Shell" Plc, cea mai mare companie petrolieră din Europa, renunţă la explorarea de petrol în apele arctice din apropierea Alaskăi şi anunţă că ar putea înregistra pierderi de până la 4,1 miliarde de dolari în condiţiile în care nu a reuşit să găsească suficient ţiţei în regiune.

Tentativa nereuşită de a găsi petrol este al doilea eşec major al "Shell" în zona menţionată, după ce, în 2012, compania a fost nevoită să întrerupă explorările din apropierea Alaskăi, pentru o perioadă de trei ani.

Compania a cheltuit circa 7 miliarde de dolari pentru explorări în Arctica. Acum, compania a decis să se retragă din cauza costului ridicat al proiectului şi a lipsei de predictibilitate a reglementărilor federale din SUA legate de regiune.

"Shell a descoperit indicii privind existenţa de petrol şi gaze în puţul Burger J, dar insuficiente pentru justificarea continuării prospecţiunilor", a informat "Shell".

Decizia companiei a fost salutată de organizaţiile de protecţie a mediului, care au încercat să întrerupă planurile de forare ale "Shell".

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb