Shhaideh îi cere prim-ministrului să numească urgent secretar general şi secretari generali adjuncţi la MDRAP

A.I.
Politică / 19 iunie 2017

Sevil Shhaideh (Sursa foto: Wikipedia)

Sevil Shhaideh (Sursa foto: Wikipedia)

Actualizare 13:03 Sevil Shhaideh a venit la Palatul Victoria

Ministrul demisionar al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a venit, în jurul orei 12.40, la sediul Guvernului, pentru a se întâlni cu premierul Sorin Grindeanu în urma cererii acestuia de a iscuta despre stadiul programelor începure de Ministerul Dezvoltării, potrivit surselor din presă.

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, duminică, la Guvern, că a demis toţi secretarii de stat, secretarul general şi secretarul general adjunct de la Ministerul Dezvoltării, pentru ca Sevil Shhaideh să nu mai poată semna nimic, nici prin interpuşi. La scurt timp de la anunţul premierului, deciziile de demiteri au şi fost publicate în Monitorul Oficial, transmite News.ro.

Sorin Grindeanu a afirmat duminică: "Nu accept ca acest program (PNDL) să fie folosit în scopuri politice şi nu am de gând să tolerez aşa ceva şi tocmai pentru a înlătura orice umbră am semnat astăzi ordinele de demitere pentru toţi secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării, pentru secretarul general şi secretarii generali adjuncţi. De astăzi, doamna Sevil Shhaideh nu mai poate semna nici dumneai, nici prin interpuşi niciun act care să aibă legătură cu PNDL".

El a mai spus că o invită pe Sevil Shhaideh luni la o discuţie pentru a-i comunica stadiul proiectelor în derulare, precizează sursa citată.

"Ştiu că este un om care în final va respecta legea", a spus Grindeanu.

Tot duminică ministrul demisionar al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a anunţat că ia în calcul să facă o plângere penală împotriva premierul Sorin Grindeanu, după declaraţiile acestuia potrivit cărora PNLD 2 riscă să fie folosit politic, scrie agenţia de presă.

(A.I.)

---

Sevil Shhaideh îi cere prim-ministrului Sorin Grindeanu să numească urgent secretar general şi secretari generali adjuncţi la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, după ce i-a demis pe cei care ocupau aceste funcţii.

Un comunicat de presă al ministerului precizează: "Pentru deblocarea imediată a situaţiei create la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene prin demiterea, alături de secretarii de stat, şi a secretarului general şi a secretarilor generali adjuncţi, care, conform Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, "asigură stabilitatea funcţionării ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile ministerului; (...) colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului, cu secretarii generali din celelalte ministere (...); primesc şi transmit spre avizare ministerelor proiectele de acte normative iniţiate de minister şi asigură avizarea actelor normative primite de la alţi iniţiatori (...); coordonează întregul personal al ministerului", viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, a solicitat numirea şi emiterea deciziilor privind exercitarea cu caracter temporar a celor trei funcţii publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici, în regim de urgenţă, până astăzi la orele 12.00".

Potrivit comunicatului, această solicitare de urgenţă a survenit ca urmare a convocării astăzi, la ora 12.30, a şedinţei pregătitoare de guvern, la care persoanele abilitate conform legii să participe sunt fie secretarul de stat desemnat, fie secretarul general.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. .....S-au schimbat ordinele ierarhice...De cand da ORDINE ministrul la prim ministru >>

    1. Bravo!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb