Şi-au făcut numărul!

Liviu Dragnea conduce cu o mînă sigură PSD-ul şi pe toţi cei ce, încă, îi fac jocurile, pe calea distrugerii definitive a brumei de speranţă care ne mai leagă de ideea de "Stat de drept" şi "Democraţie". Spun de idee, iar nu de realitate, pentru că, în ciuda unor firave încercări, din 1989 şi pînă acum, România nu a făcut pasul decisiv, nu a trecut "Rubiconul" capabil să ne despartă, să ne rupă de cultura, tradiţia, nostalgia şi chiar atracţia morbidă către regimurile totalitare, de mînă forte, autoritar-uni-personale şi, desigur, non-democratice, în care ne-am petrecut cea mai mare parte din istoria aşa zis modernă. Nu-i vorbă, Liviu Dragnea nu este nici primul şi nici cel mai important pion al scenariului care a urmărit, încă din 25 decembrie 1989, blocarea cu orice preţ a dezvoltării constituţionale şi de drept, a structurării statal-instituţionale care ne-ar fi pus în rînd cu Europa, cu lumea care, la aceea vreme cel puţin, încă mai credea că "Democraţia" este calea de urmat, iar nu alta. Spre deosebire de anii 90, însă, astăzi, eforturile "pesedist-dragniene" nu mai fac contrast izbitor cu procesele şi evoluţiile politice din chiar nucleul dur al lumii euro-atlantice. Iliberalismul cu accente anti-democratice pronunţate, populismul cu reflexe fascistoide, segregaţionismul, rasismul, "fundamentalismele" de toate nuanţele şi culorile, inclusiv religioase, demolarea valorilor care susţin libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, şi-au făcut loc în cultura politică a marilor democraţii occidentale şi constituie astăzi culoarea dominantă în care se scaldă, nu doar România. De aceea, spre deosebire de 1990, ceea ce fac astăzi "Dragnea şi asociaţii" pare mult mai puţin radical "iliberal" decît ceea ce se întîmplă pe la alte case, cum ar fi Ungaria şi Polonia, ca să nu mai vorbim despre Rusia şi China, ba chiar despre Italia, Marea Britanie sau Franţa. Cît despre starea "democraţiei americane", subiectul a ajuns material de roman poliţist, demn de semnătura "Agatha Christie". A rămas pe mîna anchetelor FBI-ului şi ale Jus­tiţiei ca să aflăm diagnosticul exact, gravitatea reală a bolilor iliberale de care este răvăşită America, începînd cu Biroul Oval al Casei Albe.

Ei, şi? Ce mare scofală a mai făcut PSD-ul? A trecut prin Parlament, într-o zi şi-o seară, noile coduri penale, cu toate amendamentele pe care le-a pritocit de atîta amar de vreme (de la alegeri încoace, cel puţin!), ca să-şi pună oamenii mai la adăpost, oleacă, de pohtele cele rele ale DNA-ului ??!! Care-i problema??!!

Problema începe de acolo de unde s-ar aştepta cineva cel mai puţin! De la "Ei, şi?" Ca să avem o unitate de măsură a creşterii "toleranţei" societăţii noastre faţă de malversaţiile la care este supusă "Democraţia", vă invit, ca de obicei, la... Caragiale. La 1900, 10 martie, cînd publica în Universul schiţa "Atmosferă Încărcată" Caragiale dădea seamă de sensibiliatea "publicului politic", chiar şi în forma lui "degradată", de cafenea, faţă de abuzurile "Guvernului" care voia să treacă prin Camere "a la vapeur" legea monopolui băuturilor spirtoase! În stradă se făcuse chiar manifestaţie publică! Oricît de importantă ar fi fost în epocă problema monopolului de stat asupra producţiei şi impozitării băuturilor spirtoase tot îmi este greu să cred că problema legilor fundamentale ale reglementării raporturilor juridice dintre cetăţeni, respectiv dintre cetăţeni şi stat, a modului în care este administrată justiţia, ar fi una mai puţin importantă la anul de graţie al Domnului 2018!!! "Publicul politic" de astăzi nu pare să fie mobilizat, contra Guvernului, nici măcar cît "Miticii" din cafenelele şi berăriile vremurilor caragialiene!!! Asta ar fi prima problemă!

A doua vine de acolo de unde lumea, chiar şi cea a "observatorilor avizaţi" ai fenomenului politic, nu mai spun de "lumea-lume", nu este lăsată, nici gînd să fie ajutată, să vadă răul încă şi mai mare din spatele celui care se vede la suprafaţă. Răul uriaş nu constă doar în aceea că sunt croite la repezeală şi fără prea multe măsurători nişte legi fundamentale "pe bustul clientului psd-ist", ci în faptul că, în aproape trei decenii, o ţară care se crede în orizontul istoric al secolului XXI nu trăieşte nici măcar în miezul celui de al XVIII-lea, întrucît nu se poate dota cu corpul cvasi-imuabil de legi de care are nevoie pentru a se putea organiza, stabiliza şi dezvolta măcar o sută de ani. Ceea ce va urma, în consecinţa "hărniciei juridice" de astăzi, a PSD-ului, este o altă modificare a legilor fundamentale, în următorii cinci, cel mult zece ani. Puneţi la socoteală şi faptul că textul Constituţiei României este un monument de încropeală din care ţîşnesc abundent, tot la cîţiva ani, aberaţiile pitite cu intenţie ori din prostie de "părinţii fondatori" şi aveţi în faţă imaginea, realitatea, unei societăţi care nu are nici o şasă să devină coerentă, să pună piatră peste piatră şi să construiască ceva. Nu că generaţia aflată astăzi la maturitate ar fi stăpînită de cine ştie ce imbold irepresibil spre construcţie temeinică şi organizare, dar măcar să avem şansa!!! Nu o avem!!!

Iar, dacă nu o avem, acest lucru este ultimul pe care l-am putea pune pe seama întîmplării! Ca nici o dată în istoria noastră recentă, cvasi-comică, cvasi- tragică, cvasi-ridicolă, condiţiile interne ale ratării organizării statale şi economice au fost din belşug prezente, de la neştiinţă, lipsa de cultură politică şi supra-abundenţă a prostiei sociale, la răutate şi arivism de natură cvasi-patologică, pînă la totală despiritualizare a vieţii interioare şi exterioare a individului şi a comunităţilor umane. Cît des­pre condiţiile externe, chiar şi atunci cînd ne-au fost favorabile, vezi acceptarea României în NATO şi UE, consecinţele pozitive nu aveau cum să atîrne mai greu, în bilanţul istoric general, decît colosala masă de incoerenţă şi incongruenţă în care s-a afundat, aproape de la sine, lumea noas­tră dinlăuntru.