SIBEX Apetitul pentru speculaţii, în creştere

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 5 aprilie 2013

După jumătate din şedinţa din pen-ultima zi a săptămânii, cotaţia futures a euro faţă de yenul japonez şi cea a Dow Jones se aflau pe "verde" la Sibex. În schimb, aurul şi petrolul se depreciau. Tot pe minus a evoluat o mare parte din timp şi moneda unică europeană faţă de dolar. Lichiditatea era una foarte bună, ţinând cont că reprezenta rezultatul primei jumătăţi din programul de tranzacţionare. Interesul jucătorilor s-a intensificat încă din şedinţa de miercuri, când a fost depăşit pragul de 2000 de contracte. Joi, la ora 17.00, numărul contractelor era de 1400 cu o valoare de 17,6 milioane de lei.

La aceeaşi oră, cel mai lichid produs era derivatul pe Dow Jones. Numărul contractelor DEDJIA_RON încheiate pe scadenţa iunie era de aproape 800. Cotaţia indicelui creştea cu 53 de puncte, fiind estimată la 14.535 de puncte. Aceasta evolua corelat cu futures-ul din SUA, care a indicat aprecieri, anticipând o posibilă evoluţie pozitivă a indicilor la NYSE, confirmată ulterior. Optimismul se datora deciziei Băncii Japoniei de a-şi dubla programul de achiziţii de obligaţiuni, pentru a-şi atinge ţinta de inflaţie de 2% şi a sprijini cea de-a treia economie a lumii ca mărime.

Pe segmentul derivatelor valutare s-au evidenţiat, după multă vreme, speculaţiile cu perechea euro/yen japonez. Acestea au fost stimulate de scăderea agresivă a cotaţiei yenului pe pieţele externe. Moneda japoneză s-a depreciat cu cea mai mare valoare din ultimele 17 luni faţă de dolar, după dublarea de către banca centrală japoneză a stimulentelor financiare, situaţie care, în opinia economiştilor, va determina devalorizarea monedei din ţara soarelui răsare. Yenul s-a depreciat nu doar faţă de doar ci şi în raport cu majoritatea valutelor de referinţă. La Sibex, numărul contractelor EUR/JPY_RON pe scadenţa iunie era, la ora 17.10, de 179. Cotaţia euro creştea cu 3,12%, valorând 123,2 yeni. Pentru paritatea euro/dolar, numărul contratelor pe scadenţa iunie era de 224. Euro a stat mut timp pe minus, dar după ora 16.00 a început să recupereze teren şi, la ora 17.00, creştea cu 0,04%. Şi pe plan extern euro s-a depreciat faţă de dolar, înainte de întâlnirea de politică monetară a oficialilor BCE. Oficialii instituţiei au hotărât să menţină dobânda la 0,75%.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb