SIBEX: ATS-ul Sibex, "azil" pentru societăţile de pe "defuncta" Rasdaq

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 5 august 2015

După volumul modest consemnat în prima şedinţă a lunii, prima jumătate a şedinţei de marţi a confirmat începutul slab de lună de pe piaţa la termen administrată de Sibex. Astfel, până la ora 17.30 s-au înregistrat doar 23 de contracte futures, cu o valoare 232.525 lei. Singurul derivat tranzacţionat era cel care urmăreşte cursul de schimb euro/dolar, pe scadenţa septembrie, identificat prin simboul EUUSR 15I. După şapte ore de la deschidere moneda unică era estimată la 1,0992 dolari, preţ cu 0,17% în urcare faţă de de preţul referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare(1) (start of day price), calculat de ATHEXClear la 1,0973 USD. Euro creştea şi faţă de cotaţia de la închiderea de luni, acumulând 0,37%.

Dacă pe segmentul futures veştile nu sunt dintre cele mai bune, aria de selecţie a potenţialilor speculatori reducându-se după decizia suspendării mai multor contracte futures pe acţiuni autohtone, operatorul continuă să încerce dezvoltarea pieţei spot, prin segmentul ATS. Astfel, după ce în iulie au fost lansate la tranzacţionare 12 companii din cele 32 pentru care s-a emis până în prezent acordul de principiu privind listarea in cadrul ATS Sibex, ca urmare a transferului de pe piata RASDAQ, Sibex aduce pe piaţă începând de mâine (n.r - azi), încă trei societăţi. Este vorba de Icerp S.A. din Ploieşti, judeţul Prahova, Petal S.A. din Huşi, judeţul Vaslui şi Romanofir S.A. din Tălmaciu, judeţul Sibiu. Deşi numărul societăţilor de pe ATS-ul Sibex a crescut, nu se înregistrează însă şi o activitate semnificativă la tranzacţionare, doar Armax Gaz dezmorţindu-se prin câteva tranzacţii. Astfel, ATS-ul operatorului sibian pare mai degrabă un "azil" unde respectivele societăţi se retrag în lipsa alternativei şi nu o soluţie viabilă de dezvoltare a pieţei.

(1) "Start of day price" este definit ca preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare, după caz, care este stabilită de către SIBEX pentru fiecare instrument financiar derivat în parte şi agreată în prealabil de ATHEXClear. "Start of day price" este diseminat şi disponibil în sistemul de tranzacţionare pentru fiecare instrument financiar în parte.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.45.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. ATS de la Sibiu este si era o mortaciune din start;nu sunt intermediari[ssif],nu se fac tranzactii,lipsa de transparenta,este un locpe care s-au dus emitenti care vor sa fie invizibili 

    1. Da,......cred ca ai dreptate. Te gandesti cumva la afaceristul Pogo ?.... cu marele lui proiect PPLI & VERANDA ?

    Majoritatea sunt alelui sif 3!Stie Fercala de ce!Autoritatile stiu,oare!?

    Cineva imi zicea ca gata, cu inchiderea Rasdaq s-a terminat cu problemele majore ale minoritarilor. Eu cred ca nu e asa.

    Astia de s-au transferat pe sistemele alternative, si mai ales la Sibex vor simti pe pielea lor ca sunt pe o piata de rahat, nevizibila, iar majoritarul ii va abuza cat va putea. Si de pe Sibex nici nu vor putea iesi, ca nu va fi piata. 

    1. Ce vorbiti. Se ocupa Chisea cu alt faliment pe vine BRK de strategia SIBEX.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb