În condiţiile în care Grecia a intrat tehnic în incapacitate de plată marţi, situaţia de pe pieţele financiare ale lumii continuă să fie una tensionată, investitorii stând cu ochii pe Atena, în aşteptarea unei verdict clar. În aceste condiţii, Sibex, care este indisolubil legată de bursa din Grecia prin AthexClear, nu putea să nu resimtă la rândul său "traumele" de pe plan internaţional, lichiditatea, şi aşa una modestă, diminuându-se şi mai mult în prima jumătate a zilei de miercuri. Conform datelor de la ora 17.15, se înregistrau doar 19 contracte futures, cu o valoare de 329.436 lei. Astfel, începutul celei de-a şaptea luni din an nu a fost unul favorabil operatorului de piaţă, care continuă să traverseze o profundă criză, după ce, în primul semestru din an a "adunat" doar 8868 de contracte! Şi pentru a ne edifica şi mai mult asupra situaţiei dificile, spre comparaţie, cea mai slabă lună din 2014 a fost noiembrie, cu 13.442 de contracte.
După aproape şapte ore şi jumătate de la deschidere se tranzacţionau doar trei produse, dar pe două dintre acestea se consemna doar câte un contract.
Derivatul pe Dow Jones, pe scadenţa septembrie totaliza 17 contracte, iar cotaţia DEDJIA 15I valora 17.672 de puncte, în scădere cu 26 de puncte faţă de start of day price (1) (17.698 puncte). DEDJIA 15I creştea însă cu 112 puncte faţă de preţul de închidere de marţi. Şi pe piaţa americană se înregistrau creşteri, datorate "reînnoirii" speranţelor privind un compromis faţă de Grecia, după ce premierul aces-teia, Alexis Tsipras, a semnalat că este pregătit să accepte oferta creditorilor, cu unele mici condiţii.
Perechile valutare euro/yen şi liră sterlină/dolar mai totalizau fiecare câte un contract pe scadenţa septembrie, moneda unică fiind estimată la 136,45 yeni, după o scădere de 0,29%, iar cea britanică la 1,5646 dolari, în minus cu 0,87%.
Derivatul pe cursul dintre moneda unică şi dolar lipsea din statistica primei jumătăţi a şedinţei de luni.
(1) preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15.