SIBEX Contractul futures pe acţiunile Deutsche Bank, din ce în ce mai speculat

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 5 august 2014

La debutul săptămânii, speculatorii au stat uşor în expectativă, volumul fiind unul destul de redus după şapte ore şi jumătate de la startul şedinţei. Implicarea speculativă modestă se datora lisei unor variaţii foarte ample, în special pe vedeta pieţei, derivatul pe indicele Dow Jones. Ca urmare, la ora 17.23 numărul total al contractelor era de numai 459 iar valoarea echivalentă tranzacţiilor se situa la 5,22 milioane de lei. Jucătorii sperau într-o evoluţie ceva mai convingătoare în partea a doua a zilei, în funcţie de noutăţile din piaţa americană.

O surpriză la capitolul volum o reprezenta prezenţa în topul şedinţei a derivatelor pe acţiunile Deutsche Bank, având simbolul DEDBK, scadenţa septembrie. Derivatul în discuţie atrăgea 127 de contracte, pe fondul unei evoluţii descendente a cotaţiei, care pierdea 0,55% şi era estimată la 25,42 de euro. "Pariurile pe evoluţie valorii acţiunii Deutsche Bank tind să devină din ce în ce mai interesate şi, dacă speculatorii vor avea parte de volatilitate, acest produs va putea deveni o alternativă la cele < clasice >, împrospătând scena tranzacţiilor la termen care, de altfel, chiar are nevoie de un suflu nou", a declarat un broker.

Cel mai lichid produs se menţinea, totuşi, derivatul pe indicele Dow Jones. DEDJIA_RON septembrie totaliza 254 de contracte şi, la ora 17.30, cotaţia de la Sibex a indicelui creştea cu doar 10 puncte 16.440 de puncte. Şi pe piaţa americană valorile indicilor reprezentativi înregistrau variaţii pozitive, dar acestea erau destul de reduse după prima oră de la deschidere.

Pentru perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei, numărul contractelor încheiate era de numai 30 pe scadenţa septembrie. Pentru aceasta, moneda unică pierdea 0,07% faţă de dolar şi era cotată la 1,34240 USD.

În zona derivatelor pe mărfuri, după jumătate de şedinţă, aurul aproape lipsea din preocupările jucătorilor, observându-se doar un singur contract pe simbolul SIBGOLD august. Derivatul pe petrol avea o situaţie uşor mult mai bună, cu 24 de contracte pe scadenţa septembrie. Barilul era estimat la 98,24 USD, în urcare cu 0,66%.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb