După jumătate din şedinţa de marţi, piaţa futures de la Sibiu se situa într-o poziţie mult mai bună faţă de şedinţa anterioară, la aceeaşi oră. Conform datelor de la ora 16.30 se înregistrau 32 de contracte futures, iar valoarea tranzacţiilor se ridica la aproape 65.000 lei. Toate contractele realizate până la ora menţionată proveneau de pe segmentul derivatelor pe mărfuri de unde se detaşa derivatul pe preţul aurului. Scadenţa vizată de participanţii care au speculat preţul metalului nobil a fost cea de luna viitoare, identificată prin simbolul GOLD 16F. Uncia a început ziua la un preţ de referinţă[1] de 1252,9 dolari şi jucătorii mizau pe "roşu", cotaţia depreciindu-se cu 12,4 dolari, la 1240,5 USD. Comparativ cu închiderea de luni aurul pierdea 9,5 USD. După ce primele luni din an au împins preţurile pe creşteri destul de bune, iată că metalul nobil traversează acum o perioadă mai puţin fastă, în contextul în care declaraţiile recente ale oficialilor Băncii Centrale Americane au împins dolarul la maximul din două luni faţă de un coş de valute. De altfel, acest lucru s-a observat şi pe pieţele externe unde aurul s-a depreciat la minimul din trei săptămâni şi jumătate.
Se mai consemnau 2 contracte pe derivatul care are ca activ suport petrolul, pe scadenţa iulie. Simbolul OILSC 16G era cotat la 48,42 dolari, în urcare cu 0,27 dolari comparativ cu "start of day price", calculat la 48,15 USD.
[1]preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.45