SIBEX Cotaţia futures a euro a crescut uşor, dar moneda unică rămâne sub presiunea dolarului

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 27 noiembrie 2015

În condiţiile în care interesul pentru derivate e tot mai slab de la o lună la alta iar piaţa americană a fost închisă joi 26.11 datorită sărbătoririi Zilei Recunoştinţei (Thanksgiving Day), punem spune că soarta lichidităţii din penultima şedinţă a săptămânii de la Sibex a fost practic pecetluită înainte de a începe, posibilitatea ca volumul să crească fiind egală cu zero. Conform datelor de la ora 17.45 se înregistrau doar 8 contracte iar valoarea acestora era de numai 113.898 lei.

Simbolul EUUSR 15L (scadenţa decembrie) totaliza 4 contracte iar cotaţia consemnată pe termenul menţionat era de 1,0638 dolari pentru o monedă unică, euro apreciindu-se cu 0,13% faţă de preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare (1), cifrat la 1,0624USD. Comparativ cu cotaţia de miercuri, preţul futures al euro creştea cu 0,10%. În pofida acestei evoluţii pozitive care vine după ce moneda unică a coborît miercuri sub 1,06 dolari pe pieţele externe, sentimentul negativ privind evoluţia euro persistă, în contextul în care moneda europeană a scăzut constant de la nivelul de 1,13 USD, înregistrat în octombrie. În aceest context, mulţi analişti au vorbit despre posibilitatea ca raporul dintre cele mai cunoscute monede din lume să atingă o paritate de 1 la 1, bazându-se şi pe efectele programului de relaxare cantitativă al Băncii Centrale Europene.

Simbolul DEDJIA 15L (scadenţa decembrie) totaliza 4 contracte, iar preţul futures de la Sibiu al indicelui american se situa la 17.859 de puncte, în creştere cu 23 de puncte faţă de preţul referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare, cifrat la 17.836 de puncte. Raportat la cotaţia de la închiderea de miercuri, se consemna o apreciere de 47 de puncte.

O uşoară activitate se observa şi pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de operatorul de piaţă sibian, unde se consemnau schimburi cu 200 de acţiuni Selca S.A. (SELC) (2). Cotaţia unui titlu staţiona la 0,30 lei.

(1) preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.

(2) Pe piaţa spot Sibex închiderea are loc la ora 18.00

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.45

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb