SIBEX Criza de contracte se accentuează pe piaţa derivatelor

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 16 mai 2017

După jumătate de lună dezastruoasă, debutul celei de-a treia săptămâni din luna mai a confirmat continuarea crizei de lichiditate, prima jumătate a şedinţei de luni fiind extrem de slabă. Datele de la ora 17.30 indicau doar 8 contracte futures iar valoarea acestora se cifra la 81.131 de lei. În primele şapte ore şi jumătate ale zilei au fost tranzacţionate trei produse: derivatele valutare euro/dolar şi euro/yen japonez, respectiv derivatul pe aur.

Simbolul EUUSR 17F, care urmăreşte raportul dintre euro şi dolar, pe scadenţa iunie, totaliza 5 contracte. În balanţă cu moneda americană, euro creştea cu 0,36% faţă de "start of day price"[1] (1,0959 dolari), valorând 1,0998 USD. Comparativ cu cotaţia de vinerea trecută euro se deprecia cu 0,16%. Simbolul EUJPR17F (scadenţa iunie), puncta cu 2 contracte iar moneda unică europeană creştea cu 0,33% faţă de yen, variaţie calculată raportat la preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare (124,14 yeni), la 124,55 yeni.

Din zona derivatelor pe mărfuri nu se înregistrau semnale spectaculoase, aurul fiind tranzacţionat modest. Mai exact, GOLD 17F (scadenţa iunie) generase un singur contract, iar cotaţia futures a metalului nobil valora 1230,5 USD, în minus cu 0,6 dolari faţă de start of day price (1231,1 USD).

[1] preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb