SIBEX Cumpărătorii continuă să câştige de pe urma Dow Jones

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 mai 2014

La Sibex, Dow Jones şi-a continuat "odiseea" creşterii şi în cea de-a doua şedinţă a săptămânii, atingând noi valori record în primele şase ore ale zilei. Dacă luni aprecierile au fost primite cu destulă reticenţă de speculatori, de această dată prima jumătate a sesiunii a indicat un "apetit" în revenire pentru speculaţii, astfel că, la ora 16.30, volumul total de contracte era de 525, reprezentând peste 75% din rezultatul consemnat în întreaga sesiune anterioară.

Conform datelor de la ora 16.30, DEDJIA_RON iunie conducea în topul produselor Sibex, cu aproape 300 de contracte pe scadenţa iunie. După ce a atins o valoare record de 16.692 de puncte, cotaţia futures a indicelui a coborât la 16.672 puncte, beneficiind de o apreciere de 25 puncte. "Este posibil ca direcţia pozitivă să nu reziste şi în partea a doua a zilei, în contextul în care futures-ul din SUA a indicat variaţii slabe, după ce indicii reprezentativi americani s-au căţărat la valori record luni la NYSE. Această evoluţie cu variaţii modeste se datora datelor care au indicat că vânzările cu amănuntul din SUA au crescut mai puţin decât estimările în aprilie", a explicat un broker.

Dacă Dow Jones creştea, în schimb moneda unică pierdea teren faţă de dolar. Numărul contractelor pe scadenţa iunie era de 176, iar preţul monedei comune scădea cu 0,23% la 1,37280 dolari. Pentru scadenţa septembrie cotaţia se deprecia cu 0,39% la 1,3711 USD iar numărul contractelor era de 26. Pe pieţele externe euro a căzut la cel mai mic nivel din ultimele cinci săptămâni faţă de dolar, după ce încrederea investitorilor germani a scăzut pentru a cincea lună la rând, alimentând speculaţiile că Banca Centrală Europeană va lua măsuri pentru a stimula economia regiunii.

Pe piaţa mărfurilor se tranzacţionau timid derivatele pe aur. La ora 16.30 se observau numai 10 contracte SIBGOLD pe scadenţa iunie. Preţul unciei scădea cu 5,8 dolari, cotaţia valorând 1292,2 USD.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.30

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb