SIBEX Debut "mohorât" de săptămână

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 13 octombrie 2015

La Sibex, debutul săptămânii a fost unul "mohorât", în ton cu vremea de toamnă, adâncind cenuşiul vremurilor trăite de operatorul de piaţă de pe malul Cibinului. Pe segmentul derivatelor se înregistrau doar 8 contracte cu o valoare de 113.510 lei, singurele produse încă "vii" fiind derivatele pe indicele Dow Jones şi euro/dolar, tranzacţionate pe scadenţa decembrie, anul curent.

Cotaţia simbolului DEDJIA 15L era estimată la 16.986 de puncte, în scădere cu 165 de puncte faţă de "start of day price", calculat de ATHEXClear la 17.151 de puncte. Comparativ cu închiderea din ultima şedinţă a săptămânii trecute, preţul futures de la Sibiu al Dow Jones se aprecia uşor cu 12 puncte. Evoluţia era aşadar una nehotărâtă, depinzând de informaţiile şi direcţia de peste ocean. De altfel, şi evoluţia de la NYSE din prima oră de după deschiderea de luni a fost una nehotărâtă, în condiţiile în care investitorii aşteaptă informaţii suplimentare cu privire la "puterea" celei mai mari economii a lumii, aşa cum este reflectată de rapoartele privind câştigurile companiilor.

Pentru derivatul pe cursul euro/dolar se înregistrau tot 4 contracte. Cotaţia unei monede unice europene era estimată la 1,1396 dolari, în scădere cu 0,14% faţă de preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare (1) (start of day price), cifrat la 1,1397 dolari. Comparativ cu cotaţia de vineri 9 octombrie, euro pierdea doar 0,035%.

Pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de bursa sibiană se înregistrau schimburi cu 915 de acţiuni, valorând 554,15 lei, volumul fiind unul modest. De remarcat este însă tranzacţionarea pentru prima dată a acţiunilor Rofep S.A,(RFEP) companie adusă pe ATS-ul Sibex în data de 27 iulie anul curent. Volumul consemnat era de 810 acţiuni, cotaţia RFEP valorând 0,38 lei/titlu. Se mai înregistrau 100 de acţiuni ARAX, cotaţia unui titlu staţionând la 2,50 lei. În statistici puncta şi "vedeta" săptămânii trecute - TRSB, cu doar 5 acţiuni. O acţiune Transcom pierdea 22,86%, fiind cotată la 0,27 lei (2).

(1) Start of day price" este un preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.

(2) Pe piaţa spot Sibex închiderea are loc la ora 18.00

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb