SIBEX Debutul săptămânii, favorabil pentru euro în raport cu dolarul

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 iulie 2015

După ce săptămâna trecută volumul derivatelor a fost unul foarte slab, nici ultima săptămână a lunii nu promitea mare lucru la acest capitol. După jumătate de şedinţă se observau 37 de contracte futures, iar valoarea tranzacţiilor se situa la 511.085 lei.

Din nou, singurele remarcate dintre produsele disponibile erau derivatul pe cursul deschimb euro/dolar, cu scadenţa septembrie, respectiv derivatul pe Dow Jones, pe aceeaşi scadenţă.

După ce săptămâna trecută preţul futures al euro de la Sibex a coborât şi a închis sub pragul 1,10 dolari, moneda comună dădea semne de creştere după prima parte a sesiunii de luni. Cotaţia unei monede unice creştea cu 0,71% faţă de preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare (1), calculat de ATHEXClear la 1,1015 USD, fiind estimată la 1,1 SD. Comparativ cu preţul de la închiderea de vinerea trecută, cotaţia euro creştea cu 1,24%. Numărul contractelor era de 21.

Simbolul DEDJIA 15I, care urmăreşte evoluţia Dow Jones pe scadenţa septembrie, totaliza 16 contracte şi se tranzacţiona pe fondul unei direcţii pronunţat negative. Cotaţia pierdea 254 de puncte faţă de "start of day price" (17.623 de puncte) şi valora 17.369 puncte. Comparativ cu nivelul de la închiderea de vineri 24.07, Dow Jones se deprecia cu 131 de puncte. Evoluţia de la Sibiu a derivatului pe indicele american reflecta direcţia de la NYSE, unde indicii reprezentativi au deschis în scădere, după ce vânzările masive de acţiuni de pe piaţa bursieră din China au sporit temerile legate de o încetinire a creşterii economice a acesteia.

Pe piaţa spot nu s-a înregistrat nicio tranzacţie.

(1) preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.

Notă: articol realizat conform datelor din piaţă de la ora 17.00.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8347
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3037
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9018
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.8502

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031