SIBEX Derivatul pe euro/dolar, cel mai tranzacţionat produs la început de martie

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 6 martie 2017

La Sibex, primele trei şedinţe din martie au adus un total de 184 de contracte futures, începutul de lună fiind unul relativ bun. Totuşi, după prima şedinţă când s-a consemnat depăşirea pragului de 100 de contracte pentru a doua oară în acest an, ritmul s-a mai diminuat, astfel că şedinţa de joi, 2 martie, a adus 43 de contracte, iar cea de vineri, 3 martie, doar 39 de contracte, cu o valoare de 515.293 de lei.

Un element interesant al debutului celei de-a treia luni din an a fost şi modificarea centrului de interes al participanţilor către segmentul derivatelor valutare, care a furnizat cea mai mare parte a volumului, secondat de derivatul pe Dow Jones, în vreme ce derivatul pe aur a dispărut deocamdată din statistici, fiind ignorat de jucători.

În sesiunea de vineri, simbolul EUUSR 17C care urmăreşte evoluţia parităţii euro/dolar pe scadenţa martie a strâns 27 de contracte, iar cotaţia unui euro a închis la 1,0562 dolari, după o creştere de 0,53% faţă de "start of day price"[1]. Pentru scadenţa iunie, moneda unică a fost cotată la 1,0610 USD, după o depreciere uşoară de doar 0,02 % faţă de "start of day price".

Tot vineri, au mai fost încheiate 10 contracte pe derivatul pe Dow Jones, din care 7 pe scadenţa din această lună şi 3 pentru scadenţa iunie. DEDJIA 17C a fost cotat la 20.929 de puncte după o scădere de 198 de puncte, iar DEDJIA 17F a închis la 20.981 de puncte, după o depreciere de 39 de puncte, variaţii calculate raportat la cotaţiile de referinţă de la deschidere.

[1]preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb