SIBEX Dow Jones pregăteşte asaltul către pragul de 18.000 de puncte

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 25 noiembrie 2014

Pe piaţa la termen de la Sibiu, întrebările începutului de săptămână au fost cât va mai creşte cotaţia futures a Dow Jones şi unde se va opri indicele american. Două întrebări cu răspunsuri necunoscute, întrucât prima jumătate a şedinţei a menţinut cotaţia DEDIA_RON pe "verde", pe fondul influenţei de peste Ocean. Îmbunătăţirea recordului istoric, ca urmare a atingerii intra day a unei cotaţii de 17.826 de puncte (la ora 16.36) nu părea însă să "stârnească" o reacţie semnificativă a jucătorilor, care acţionau cu prudenţă, cum au făcut-o de altfel în cele şapte ore de la deschidere şi până la ora 17.00. Conform datelor de la ora menţionată, numărul total al contractelor pe toate produsele era de 315, iar valoarea acestora se situa la 5,2 milioane de lei.

Derivatul pe indicele american Dow Jones nu avea din nou rival în lista de produse şi, chiar dacă nu trecuse decât o jumătate de şedinţă, deţinea aproape 86% din volumul total. Cotaţia sa acumula 17 puncte, valorând 17.793 de puncte. Preţul futures de la Sibex al indicelui continua să fie "împins" către noi recorduri de evoluţia din SUA, unde indicii reprezentativi dădeau semne că-şi vor extinde aprecierile pe fondul optimismului adus de încrederea că economia globală va creşte, susţinută de băncile centrale. "În acest moment, problema pe care o ridică toţi actorii de pe pieţele lumii este dacă Dow Jones poate să spargă în următoarea perioadă pragul de 18.000 de puncte. Aprecierea din prima jumătate din şedinţa de azi (n.r. -ieri) e totuşi destul de sensibilă, iar până la acel nivel mai sunt peste 200 de puncte, ceea ce indică faptul că, dacă se va menţine, e doar o pregătire a asaltului final", crede un broker.

Pe segmentul derivate pe mărfuri petrolul nu a fost o ţintă favorită pentru speculatori în prima jumătate a sesiunii. Jucătorii de la Sibex au încheiat doar 23 de contracte DEOIL_LSC pe scadenţa ianuarie 2015 şi se miza pe o scădere cu 0,30% a cotaţiei barilului la 76,46 USD.

Dintre contractele pe cursurile valutare, paritatea euro/dolar totaliza doar 6 contracte. Raportul dintre cele mai importante monede din lume dădea câştig de cauză monedei europene, care creştea cu 0,29% şi era estimată la 1,24210 dolari pe ultima scadenţă din anul curent.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb