SIBEX Implicare modestă a speculatorilor

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 29 octombrie 2013

După jumătate din şedinţa de debut a săptămânii, cele mai tranzacţionate derivate de la Sibex erau contractele pe indicele Dow Jones şi pe raportul euro/dolar. Lichiditatea de ansamblu nu impresiona, speculatorii dezmorţindu-se greu după week-end, în condiţiile unor evoluţii mixte, prea puţin convingătoare. La ora 17.00 numărul total al contractelor era de puţin peste 520 contracte iar valoarea lor de 7,32 milioane lei.

DEDJIA_RON iunie era lider în clasamentul produselor cu un număr de 302 de contracte. Cotaţia de la Sibex a indicelui a evoluat mixt şi, la ora menţionată, se afla în teritoriu negativ. Mai exact, indicele scădea cu 30 de puncte, la 15.470 de puncte. Nici la NYSE variaţiile nu erau mari, după ce rapoartele au indicat date mai slabe decât previziunile pentru producţia industrială şi vânzările de case la mâna doua. De altfel, septembrie a fost cea de-a patra lună de scădere la rând privind vânzările de case în condiţiile în care creşterea ratelor ipotecare a încetinit ritmul în piaţa imobiliară.

Pentru perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei, numărul contractelor încheiate era de 150 pe scadenţa decembrie. În raport cu aceasta, moneda unică pierdea 0,15% faţă de dolar şi era cotată la 1,37940 USD. Moneda unică continuă însă să se afle la un nivel foarte bun faţă de rivalul său tradiţional. În cadrul pieţei valutelor se specula timid şi pe cursul euro/yen. Deşi euro creştea cu 0,29% la 134,75 yeni, numărul contractelor era de numai 5.

Pe segmentul derivatelor care au ca activ suport mărfurile interesul era redus. Dintre produse se distingea DEOIL_LSC scadenţa decembrie, prin 33 de contracte. Barilul de petrol avea o evoluţie pozitivă, apreciindu-se cu 0,51% la 98,5 dolari. Pe piaţa aurului, nici simbolul SIBGOLD şi nici SIBGOLD_RON nu se remarcau, primele şapte ore de tranzacţionare aducându-le doar câte 13 respectiv 5 contracte.

În sectorul derivate pe acţiuni autohtone s-au tranzacţionat, până la ora 17.00, derivatele pe acţiunile SIF4.

Pe piaţa spot administrată de operatorul sibian nu s-au înregistrat tranzacţii.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb