SIBEX Influenţaţi de contextul extern, speculatorii futures estimează scăderi

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 octombrie 2012

Speculatorii de pe piaţa Sibex au estimat scăderi în prima jumătate a şedinţei din debutul săptămânii. Derivatele pe Dow Jones, pe euro/dolar şi euro/leu, precum şi cele pe aur, petrol şi DESIF5 se aflau toate pe pierdere după peste şapte ore de tranzacţionare. După ce săptămâna trecută lichiditatea a cres-cut pe fondul variaţiilor mai mari, prima zi a săptămânii în curs nu s-a remarcat în mod deosebit din punctul de vedere al volumului de tranzacţionare. La ora 17.00 numărul contractelor era de 571, iar valoarea tranzacţiilor se situa la 7 milioane lei.

Din perspectiva interesului investitorilor pe tipuri de produse, derivatul pe Dow Jones se afla pe prima poziţie în topul zilei. Pentru scadenţa decembrie, DEDJIA_RON atrăgea 436 de contracte, iar cotaţia indicelui scădea cu 90 puncte, la 12.965 punc-te. Şi piaţa futures americană înregis-tra tot o direcţie negativă pentru indici, în condiţiile în care uraganul Sandy s-a îndreptat către Coasta de Est împiedicând deschiderea pieţelor bursiere. Potrivit agenţiilor de presă, pieţele de capital din Statele Unite vor fi închise luni şi, posibil, marţi, în condiţiile în care uraganul Sandy face foarte dificilă asigurarea siguranţei angajaţilor şi pune în pericol integritatea acestora.

Pentru perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei, numărul contractelor încheiate era de 73 pe scadenţa decembrie. Moneda unică pierdea 0,22% faţă de dolar şi era cotată la 1,29130 USD. Pe pieţele internaţionale, moneda comună s-a depreciat apropiindu-se de minimul din ultimele două săptămâni ani faţă de dolar, în condiţiile în care premierii din Italia şi Spania se întâlnesc pentru discuţii, pe fondul unui decalaj tot mai mare asupra strategiei de salvare a Europei. Totodată, noi date arată că economia regiunii resimte din ce în ce mai mult efectele negative ale crizei. Dolarul şi yenul s-au consolidat, în condiţiile în care euro suferă, afectat de faptul că presiunea naţiunii iberice pentru solicitarea de ajutor financiar creşte. Moneda euro a avansat pe pieţele externe şi în raport cu yenul, după ce minis-trul german de finanţe Wolfgang Schaeuble a respins o altă restructurare a datoriilor pentru Grecia. Moneda utilizată în 17 ţări ale UE scădea la Sibex şi faţă de leu cu 0,15% pe scadenţa decembrie, pe o lichiditate redusă, de 12 contracte. Cotaţiile euro de la ora 17.00 se cifrau la 4,5750 lei. Şi pe piaţa cash leul s-a întărit, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,5442 lei/euro, în scădere pentru a patra zi la rând.

Pe piaţa mărfurilor se observau 21 de contracte DEOIL_LSC pe scadenţa decembrie. Preţul barilului scădea cu 0,04 dolari, cotaţia valorând 86,15 USD.

În cadrul segmentului derivate pe acţiuni a fost tranzacţionat simbolul DESIF5 decembrie care a atras doar 18 contracte. Cotaţia unei acţiuni SIF Oltenia a fost estimată la 1,4145 lei, în minus cu 0,18%.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb