SIBEX Interes scăzut pentru derivate în prima săptămână din decembrie

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 10 decembrie 2012

La Sibex, prima săptămână din decembrie s-a încheiat cu un volum de aproape 5.500 de contracte şi o valoare de 66 milioane lei. De-a lungul celor cinci zile, senzaţia a fost că piaţa suferă la capitolul investitori activi, în două şedinţe consecutive (5 şi 6 decembrie) volumele scăzând sub 1.000 de contracte. Pe final de săptămână, nivelul tranzacţiilor a cres-cut timid, pe fondul influenţelor externe jucătorii intuind un potenţial speculativ ceva mai atractiv. Dar şi acesta a fost unul limitat, datorită prezenţei reduse a participanţilor pe piaţă.

Şedinţa de vineri, 7 decembrie, s-a încheiat cu un volum de 1.294 de contracte. Valoarea tranzacţiilor s-a situat la 16,39 milioane de lei. La acest total s-au adăugat încă 240 de contracte cu o valoare de 3,1 milioane de lei, rezultate în urma închiderii contractelor valutare EUR/USD_RON, EUR/CHF_RON, EUR/GBP_RON, EUR/JPY_RON, GBP/USD_RON, USD/CHF_RON, USD/JPY_RON cu scadenţa în data de 7 decembrie. Pentru acestea, închiderea poziţiilor deschise a fost efectuată de către Casa Română de Compensaţie pe par-cursul zilei de sâmbătă, 8 decembrie.

Plasamentele pe derivatul Dow Jones au predominat şi vineri, la închiderea ultimei şedinţe a săptă-mânii înregistrându-se puţin sub 800 de contracte pe scadenţa decembrie. Preţul indicelui s-a apreciat cu 86 de puncte, închizând la 13.146 de puncte. Evoluţia a fost una similară cu direcţia de pe piaţa spot din SUA, unde s-au consemnat creşteri după ce datele privind piaţa muncii au fost mai bune decât previziunile şi au contrabalansat scăderea încrederii consumatorilor, din cauza continuării discuţiilor privind bugetul.

Perechea euro/dolar a urmat în topul lichidităţii cu 262 de contracte pe scadenţa decembrie 2012 şi 93 pe scadenţa martie 2013. Moneda comună s-a devalorizat faţă de cea americană, pierzând aproape 0,25% pentru ultima scadenţă din acest an şi 0,36% pentru martie 2013. Cotaţia de la închidere pentru primăvara anului viitor a fost de 1,2928 USD pentru un euro. Pe pieţele externe, dolarul s-a întărit faţă de euro după ce angajatorii din SUA au oferit luna trecută mai multe locuri de muncă decât se estimase de către analişti, rata şomajului scăzând aproape de minimul pe patru ani. Moneda unică europeană s-a depreciat în raport cu majoritatea valutelor de referinţă după ce perspectivele economiei Germaniei au fost reduse.

S-au consemnat tranzacţii şi pe sectorul derivatelor pe mărfuri, unde aurul a atras 57 de contracte pe simbolul SIBGOLD_RON decembrie şi 34 pe SIBGOLD decembrie. Pentru ambele uncia a crescut, acumulând 2,3 şi 4,4 USD, ajungând la 1.702,3 respectiv 1.702,5 USD.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb