Ziua de vineri, 12 septembrie, nu a fost una fastă pentru lichiditatea Sibex, fiind cea mai slabă de săptămâna trecută. Volumul a coborât sub pragul de 1000 de contracte, în cele peste 13 ore de tranzacţionare înregistrându-se doar 871 de contracte cu o valoare de aproape 14 milioane lei. Cu toate acestea, media zilnică pentru intervalul 8-12.09 a fost de peste 1200 de contracte, volumul pe întreaga perioadă fiind de 6211 contracte. Menţinerea la acest nivel s-a datorat lichidităţii din primele şedinţe ale săptămânii.
În ultima şedinţă au predominat din nou speculaţiile pe preţul futures al Dow Jones. DEDJIA_RON a atras 682 de contracte încheiate pe scadenţa septembrie, care se apropie vertiginos de final. Totuşi, participanţii nu au dat încă semne de interes pentru mutarea poziţiilor pe următorul termen (n.r. - decembrie), semn că doresc să exploateze la maxim scadenţa curentă. Cotaţia futures de la Sibiu a indicelui american s-a depreciat cu 64 de puncte şi a închis sub pragul de 17.000, la 16.981 de puncte. Scăderea de la Sibiu a venit firesc, în contextul în care şi pe Wall-Street indicii reprezentativi s-au depreciat, după ce datele publicate au indicat creşterea vânzărilor de retail, fapt care susţine o eventuală ridicare a nivelului ratei de dobândă de către FED.
Din sectorul futures pe mărfuri, doar DEOIL_LSC a fost ceva mai prezent în jocul speculativ. Simbolul menţionat a atras 83 de contracte pe scadenţa octombrie, pentru care barilul a închis la 92,18 USD, după o scădere importantă de 1,17%. Pe plan extern, barilul de petrol de tip Brent a coborât la minimul din ultimii doi ani.
Perechea euro/dolar a atras, vineri, doar 70 de contracte pe scadenţa decembrie. La închidere s-a consemnat o creştere de 0,20% a monedei unice, la 1,2963 USD.
Segmentul derivatelor pe acţiuni a fost practic ignorat de jucători, ultimele şedinţe marcând o scădere a interesului pentru derivatele pe acţiunile Deutsche Bank, care, după volumele atrase în iulie şi august, păreau că au potenţialul de a se impune printre cele mai speculate simboluri.