SIBEX Lichiditatea derivatelor a scăzut cu mai mult de jumătate în ultima săptămână

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 17 februarie 2014

De Ziua Îndrăgostiţilor, sentimentele speculatorilor nu au fost dintre cele mai favorabile raportat la derivate, lichiditatea pieţei Sibex scăzând îngrijorător. La finalul şedinţei de vineri s-au consemnat numai 818 contracte, cu o valoare de 10,5 milioane de lei. Astfel, săptămâna 10-14.02 s-a încheiat aşa cum, de altfel, a şi început, într-o atmosferă de dezinteres din partea participanţilor. (luni, 10.02, au fost încheiate doar 693 de contracte). Atât impresia de ansamblu, cât şi lichiditatea, au fost oarecum salvate de şedinţele de marţi, miercuri şi joi, în care nivelul de implicare a fost mai bun. Chiar şi aşa, nu a putut fi evitat recordul negativ de lichiditate raportat la o săptămână, intervalul 10-14.02 fiind cel mai slab de la începutul acestui an, cu un total de numai 6.453 de contracte. Comparativ cu săptămâna anterioară, volumul contractelor a scăzut cu mai mult de jumătate.

Cel mai tranzacţionat simbol al sesiunii de vineri a fost din nou derivatul pe Dow Jones, cu 537 de contracte pe scadenţa de luna viitoare. Cotaţia indicelui a închis în urcare cu 140 puncte, la 16.117 puncte. Se observă aşadar revenirea peste pragul de 16.000 de puncte, dar şi reticenţa cu care speculatorii au întâmpinat aceste creşteri, care de regulă ar fi generat volume mult mai mari. Indicii reprezentativi americani au închis în creştere şi la NYSE, susţinuţi de rezultatele mai bune decât estimările pentru unele companii, respectiv de creşterea încrederii cu privire la continuarea întăririi celei mai mari economie a lumii.

Următorul simbolul în topul şedinţei, dar departe de lider, a fost perechea euro/dolar, care a atras doar 89 de contracte pe scadenţa martie. Euro a crescut cu 0,13%, la 1,3695 USD.

Pe segmentul mărfurilor au fost speculate derivatele pe aur, fiind încheiate 59 de contracte SIBGOLD pe scadenţa februarie. Cotaţia unciei s-a apreciat cu 18,3 dolari, şi a închis la 1319,8 USD.

În sectorul derivate pe acţiuni, s-a speculat pe DESIF3, dar lichiditatea nu impresiona. Au fost realizate 89 de contracte, iar cotaţia futures a unei acţiuni SIF Transilvania a scăzut puternic cu 1,69%, la 0,61 lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Liviu Tudor-"Inginer financiar"tepar de profesie-devalizatorul Bancii Unirea prezinta...

    In urma cu 20 de ani 

    Liviu Tudor si Grupul de la Bacau au fost artizanii unei incredibile inginerii financiare prin care au reusit sa-si umple conturile cu zeci de miliarde. REGELE IMOBILIARELOR,Magnatul din Real Estate,Guru financiar Liviu Tudor, a fost scos in fata, in 1996, de cunoscutul Grup de la Bacau, coordonat de Viorel Hrebenciuc si Corneliu Iacubov, pentru a pune temelia Bancii Comerciale Unirea (BCU). Scopul a fost unul singur: spalarea banilor si obtinerea unor profituri ilicite uriase. Modul de actiune a celor care detin sediul in care isi desfasoara activitatea "Evz" este specific crimei organizate: "Daca nu-ti vei tine gura, ai grija ca exista gloante calde si gloante reci. Nu ti-am spus ca nu mi-e frica de nimeni in tara asta, ca am bani sa cumpar pe oricine?", isi ameninta Liviu Tudor asociatul. 

    Liviu Tudor- Manual de Spalarea Banilor 

    BCU s-a infiintat in urma unei subscriptii publice, Tudor detinand 49,77% din capital, urmat de SIF II Moldova (condusa de Iacubov), cu 24,65% si CNSLR "Fratia" cu 12%. Restul actiunilor era detinut de unele persoane fizice. Deoarece BCU a fost de la inceput o inventie premeditata sa ajunga intr-un faliment controlat - pentru a rotunji conturile bancare ale gazdei trustului Ringier, Liviu Tudor, si ale altor actori din umbra - fondurile institutiei s-au plimbat dintr-un cont intr-altul, la lumina zilei, de regula in aceeasi zi. Totul a decurs bine pentru asa-zisii investitori, pana cand Banca Nationala a Romaniei a facut un control la BCU, in 1998, constatand o serie de nereguli ce reclamau adoptarea unor masuri urgente, de ordin financiar si organizatoric. Un an mai tarziu, in timpul urmatorului control, BNR a constatat nu numai ca n-au fost remediate deficientele, dar intre timp au aparut si altele noi, cu mult mai grave. 

    Liviu Tudor si Banca Comerciala Unirea- maestrul Ingineriilor financiare 

    Conducerea BCU a decis in 1998 o majorare de capital, pentru atingerea pragului de 50 de miliarde de lei. Operatiunea n-a implicat derularea mai multor oferte publice de vanzare de actiuni si nu s-a facut nici un fel de publicitate privind majorarea de capital, asa cum spune legea. 11 persoane din interior au efectuat subscrieri si varsaminte la capitalul social, in suma de 22,33 miliarde de lei, diferenta fiind completata de persoane fizice ori juridice din afara bancii. Un grup de actionari a contestat in instanta aceasta inginerie financiara, insa nu li s-a dat castig de cauza. 

    Cu putin inainte de finalizarea majorarii de capital, BCU a cumparat - prin intermediul a doua societati de valori mobiliare (World Rom Securities si Intermedias 96) actiuni in valoare de 22,9 miliarde de lei, apartinand DIGICOM-ul lui Liviu Tudor, omul de afaceri impins in fata de Grupul de la Bacau. Banii platiti de banca au fost folositi de persoanele ce au intrat in posesia lor, fosti actionari la DIGICOM, care au majorat capitalul social al BCU (fig. 1). 

    In aceeasi zi (15.09.1998) SC International Leasing a cumparat actiuni la DIGICOM, de la persoane fizice, in valoare de 11,7 miliarde de lei, iar banii au ajuns tot la BCU. Cu o zi inainte, banca hotarase "majorarea si diversificarea plasamentelor", participand in mod ciudat la majorarea capitalului social al International Leasing, tot cu suma de 11,7 miliarde de lei (fig. 2). 

    Liviu Tudor- ROMAS sau teapa asigurarilor 

    Operatiuni financiare derulate intr-o singura zi 

    In aprilie 1999, ROMANIA ASIGURARI-ROMAS SA, controlata tot de gazda celor de la "Evenimentul Zilei", solicita 20 de miliarde de lei de la BCU, care plateste fara prea multe comentarii. Cu banii primiti, ROMAS majoreaza capitalul social al DIGICOM. DIGICOM majoreaza capitalul social al VESTCO INDUSTRIES SA (tot a lui Tudor) cu 20 de miliarde de lei. VESTCO majoreaza capitalul social al SC PREFABRICATE VEST (firma condusa de Monica, sotia lui Tudor) cu 20 de miliarde de lei. PREFABRICATE foloseste banii pentru restituirea unor imprumuturi catre SC Papianu Comexim SRL, SC Smarald 95 COM, SC Blast Trading si BCU. Primele trei societati au utilizat banii pentru restituirea altor imprumuturi obtinute de la BCU in anul 1998 (fig. 3). Astfel, creditele plecate din banca s-au intors sub alta forma, suspiciunea de spalare de bani fiind cat se poate de intemeiata. 

    Aceasta suveica a majorarilor de capital a avut drept scop dobandirea de catre PREFABRICATE VEST a 51% din capitalul fabricii de ulei SC MUNTENIA SA. De asemenea, BCU si-a marit portofoliul cu 20 de miliarde de lei, cu care a creditat ROMAS SA. Sa mai spunem ca, la ora respectiva, ROMAS nu insemna nimic pe piata asigurarilor, iar in prezent nu mai opereaza. 

    In 2003, firmele I.I.R.U.C., DIGINET, DIGICOM, BCU si fabrica de ulei MUNTENIA infiinteaza SC I.I.R.U.C. DIGICOM SA. Primele doua vin in asociere cu imobile, iar ultimele doua cu bani. Impreuna cu sora lui, Cristina, Liviu Tudor moseste alte doua firme, si anume NOVO PARC SRL si NOVO PARC DOI SRL, care construiesc pe terenul ce apartinuse I.I.R.U.C. mai multe cladiri din fier, beton si sticla. 

    Liu Tudor inventatorul softului de 9,000,000 dolari 

    Softul supraevaluat,plimbat sau cum sa cumperi o fabrica de ulei cu ...un soft 

    La 31 august 1998, SC PREFABRICATE VEST SA, firma administrata de Monica Tudor, sotia celui care gazduieste trustul Ringier, cumpara pachetul majoritar de 51% detinut de FPS MUNTENIA la fabrica de ulei SC MUNTENIA SA, controlata de sotul sau. 

    Printre conditiile impuse se afla si realizarea unei investitii de opt miliarde de lei. Numai ca investitia s-a materializat prin aportul in natura al unui banal soft, plimbat de colo-colo pe cateva diskete. Valoarea declarata a acestuia era de 41,8 miliarde de lei, dar in cadrul ingineriei s-a sarit calul, ajungandu-se la 89,25 miliarde de lei. Adica, aproximativ noua milioane de euro la acea vreme. 

    In plus, softul respectiv intrase in posesia PREFABRICATE VEST tot prin aport in natura efectuat de VESTCO INDUSTRIES (a lui Liviu Tudor), iar in continuare a ajuns in capitalul social al ROMANIA ASIGURARI-ROMAS SA. 

    Banca Agricola, care era condusa de Emil Botea - detinand 20% din capitalul fabricii de ulei - si-a dat acordul pentru aceasta potlogarie. Astfel, aportul bancii la capitalul social a ajuns la doar 1,3%. Dupa falimentarea Bancii Agricole, Emil Botea a fost pus de Liviu Tudor presedinte la BCU. 

    Examinand dosarul penal 2990/P/2005, procurorul Valerica Dabu, din Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, dovedeste o incompetenta crasa. El constata, fara doar si poate, ca softul buclucas a fost creat de specialistii fabricii de ulei, acesta fiind inregistrat si la OSIM. 

    In anul 2003, grupul american BURGE Romania cumpara fabrica de ulei MUNTENIA si INTEROIL Oradea cu 4,1 milioane de euro. Pachetele majoritare erau detinute de aceeasi SC PREFABRICATE VEST SA a familiei Tudor. Americanii inchid fabrica de ulei in vara lui 2005, anuntand un amplu program de restructurare. Acesta a constat, in realitate, in vanzarea celor sase ha ale SC MUNTENIA din Bucuresti, cu circa 15 milioane de euro. 

    Liviu Tudor Magnatul imobiliarelor isi vinde un teren de 60,000 mp la Snagov cu ...1 euro mp.Cumparam si noi 

    ROMANIA ASIGURARI-ROMAS SA a lui Liviu Tudor a vandut in 2001, Cristinei Hartan, sora acestuia, 60.243 mp in localitatea Gruiu-Snagov, cu 1,66 miliarde de lei, adica 63.846 de euro. Putin peste un euro/mp. 

    Ca sa nu bata la ochi, femeia nu a platit imediat, adaugandu-se astfel unele penalitati, in final fiind achitate 2,71 miliarde de lei. Terenul fusese obtinut initial de la SC HORTICOLA SA, care participase cu 65.000 mp la capitalul social al ROMANIA ASIGURARI-ROMAS SA. 

    In 2003, SC PREFABRICATE VEST SA cumpara de la Monica Tudor, care era si administrator al firmei, actiuni in suma de 167 de miliarde detinute la SC DIGICOM SA. La mai putin de o luna de zile se infiinteaza SC I.I.R.U.C. DIGICOM GRUP SA, prin aport in natura al SC I.I.R.U.C. SA, SC DIGINET SA si SC DIGICOM SA. In aceeasi asociere intra si BCU si SC MUNTENIA, de asta data cu bani gheata. Astfel, intreg patrimoniul fostei I.I.R.U.C. ajunge la afaceristul Liviu Tudor. 

    In anul 2003 se infiinteaza SC CONCORDIA REAL ESTATE, la care CONCORDIA A4 a adus un aport in natura de 99,996%. 

    La 24.01.2003, CONCORDIA A4 restituie fabricii de ulei MUNTENIA linia de imbuteliere, care constituise aportul in natura la majorarea capitalului sau social. In schimb, preia actiuni la SC DIGICOM SA in valoare de 7,64 miliarde de lei. Totodata, MUNTENIA plateste CONCORDIEI diferenta de pana la zece miliarde de lei. In vara lui 2003, Gelu Marchidan cumpara de la APAPS pachetul detinut la I.I.R.U.C. SA cu numai 14,7 miliarde de lei. 

    Virgil Stefan rupe tacerea-Liviu Tudor-santaj ordinar 

    Autodenunt-Fata nevazuta a miliardarului cu Rolls Royce-Liviu Tudor 

    Unul dintre fostii angajati importanti ai BCU si ai fabricii de ulei MUNTENIA a pus la dispozitia anchetatorilor acte care dovedesc activitatea infractionala a lui Liviu Tudor. Virgil Stefan a dezvaluit si amenintarile care i-au fost adresate de cel ce astazi ii gazduieste pe jurnalistii de la "Evz". "Liviu Tudor a avut o discutie dura cu mine, amenintandu-ma cu distrugerea mea si a familiei mele. Textual a afirmat: Daca nu-ti vei tine gura, ai grija ca exista gloante calde si gloante reci. Nu ti-am spus ca nu mi-e frica de nimeni in tara asta, ca am bani sa cumpar pe oricine? Fata de aceste amenintari va rog respectuos, domnule Presedinte, ca dupa declansarea cercetarilor de catre Politie si PNA, avand in vedere faptul ca exista posibilitatea reala ca Liviu Tudor sa comande eliminarea mea fizica, sa mi se asigure protectia in calitate de martor", se arata intr-un memoriu al lui Virgil Stefan. 

    Potlogaria MUNTENIA - CONCORDIA-cum fura regele Liviu Tudor 63 de spatii comerciale intr o zi 

    In ultima zi a anului 1999, SC MUNTENIA SA a majorat capitalul social al SC CONCORDIA A4 SA (ambele controlate de Liviu Tudor) prin aport in natura. In schimbul unei cladiri si a unei linii de imbuteliere, MUNTENIA a ajuns sa controleze 51% din capitalul CONCORDIA A4, in detrimentul SIF Muntenia, care a contestat aceasta potlogarie in numeroase procese. Miza afacerii erau cele 63 de spatii comerciale din Sectorul 4 al Capitalei, administrate de CONCORDIA. Ceva mai tarziu, primarul Traian Basescu avea sa semneze un act prin care terenurile de sub magazine au fost cedate gratuit firmei lui Liviu Tudor. In baza acestuia, CONCORDIA a reusit sa le intabuleze in fals, devenind proprietara pe 63 de spatii comerciale, fara sa plateasca un leu. Contractul dintre Basescu si Tudor a fost mijlocit de Dorin Iacob, omul lui Virgil Magureanu inflitrat in PD. La vremea respectiva, acesta se afla in conducerea executiva a partidului, fiind si administrator la CONCORDIA. 

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb