SIBEX Lichiditatea pieţei, limitată de prudenţa speculatorilor

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 13 februarie 2014

După ce lichiditatea şi-a revenit oarecum marţi, numărul contractelor urcând la peste 1.700, prima jumătate a şedinţei de miercuri a indicat un interes de nivel mediu. La ora 16.45 se înregistrau puţin peste 800 de contracte iar valoarea acestora era de 12 milioane lei. Direcţia preţurilor era una mixtă.

Ca de fiecare dată în acest an, cea mai bună lichiditate se menţinea pe sectorul derivatelor pe indici, la un nivel însă sub cel cu care ne-a obişnuit piaţa în ianuarie şi în prima săptămână a lunii în curs. Pe scadenţa martie se înregistrau 488 de contracte DEDJIA_RON. În primele şapte ore ale şedinţei s-au înregistrat variaţii mixte pe un culoar de 74 de puncte. La ora 16.45 indicele de aprecia cu 62 de puncte, valorând 15.990 de puncte. Pe piaţa futures americană variaţiile au fost reduse, astfel că jucătorii de la Sibiu au aşteptat evoluţia de la NYSE pentru a obţine mai multe indicii. După deschiderea acesteia, nivelul de apreciere s-a intensificat. "Deşi ultimele şedinţe au adus creşteri pentru acţiuni şi indici pe piaţa americană, iar derivatul pe Dow Jones de la Sibex a reflectat această evoluţie, încrederea în evoluţia pozitivă nu este foarte mare, în contextul în care monedele ţărilor emergente au înregistrat declinuri care pot fi interpretate ca un semnal al unei direcţii descendente pe pieţele globale, mai ales după ce FED a redus stimulentele în SUA, afectând creşterea economică. De aceea avem, în ultimele zile, volume mai mici, jucătorii acţionând cu mai multă prudenţă", a explicat un broker evoluţia volumului din ultimele zile.

Pe segmentul derivatelor valutare, speculatorii care au pariat pe evoluţia parităţii euro/dolar pe termen scurt (n.r. - scadenţa martie) au încheiat până la ora 16.45, 208 contracte. Euro pierdea puternic teren faţă de dolar, conform deprecierii de 0,50%, la o cotaţie de 1,35670%. Raportul dintre celei mai mediatizate monede din lume era speculat şi pe scadenţa iunie, dar pe o lichiditate mult mai mică, de numai 18 contracte. Euro scădea la fel de consistent, cu 0,62%, la 1,3500 USD. Şi pe plan extern euro s-a depreciat faţă de dolar, pe fondul unor rapoarte negative. Jucătorii de la Sibiu mai speculau şi perechea liră sterlină/dolar. Moneda britanică se aprecia cu 0,68% şi era cotată la 1,6556 USD. Numărul contractelor pe scadenţa martie era de 80.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţă de la ora 16.45.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ....... de la Stirile MeteoBursiere ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb