SIBEX Lichiditatea pieţei, salvată de creşterea Dow Jones

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 noiembrie 2012

Debutul penultimei luni din an a fost unul mediu spre bun din perspectiva lichidităţii pieţei care, după jumătate din orarul de tranzacţionare, se situa la 2134 de contracte. Valoarea echivalentă acestora era de 27,6 milioane de lei. Comparativ cu debutul din lunile octombrie şi septembrie, jucătorii au ridicat ştacheta, fiind mai activi.

Interesul arătat de speculatori a avut însă o singură direcţie: derivatul pe indicele Dow Jones, care deţinea o cotă de piaţă de aproape 87% din totalul contractelor. Mai exact, numărul contractelor DEDJIA_RON încheiate până la ora 17.15 era de 1851 pe scadenţa decembrie. Afinitatea jucătorilor pentru plasamentele pe derivatul amintit a avut şi o explicaţie clară: creşterea puternică a preţului de cotare. Practic, această evoluţie a salvat lichiditatea pieţei în prima şedinţă a lunii. Cotaţia indicelui american se aprecia cu 184 de punc-te, până la nivelul de13.181 de punc-te. Creşterile au fost alimentate de evoluţia pieţei din SUA, unde se înregistrau aprecieri, pe fondul rapoartelor economice mai bune decât aşteptările. Este vorba despre datele privind cererile de şomaj, care au indicat scăderea acestora la 363.000, nivel mult sub cel de 371.000 estimat de specialişti, respectiv despre datele privind îmbunătăţirea producţiei. Totodată, încrederea consumatorilor a crescut în octombrie la cel mai înalt punct din ultimii patru ani.

Pe segmentul derivatelor valutare, euro evolua mixt faţă de dolar. După mai bine de jumătate de sesiune moneda comună se deprecia uşor la Sibex cu doar 0,04% faţă de cea americană pe scadenţa decembrie, pentru care era estimată la 1,29580 USD. Numărul contractelor era insă mic: doar puţin peste 100. Evoluţia externă a monedei unice era una pe creştere faţă de dolar, după ce datele au indicat îmbunătăţirea pieţei americane a muncii şi au determinat investitorii să se îndepărteze de moneda americană, ca plasament de siguranţă.

Pe segmentul derivate pe mărfuri speculaţiile cu preţul aurului au dus la încheierea a aproape 100 de contracte SIBGOLD_RON, activ cu mărimea de 10 uncii. Cotaţia pentru scadenţa decembrie scădea cu 4,6 dolari, la 1717,1 USD. Tot în sectorul mărfurilor se tranzacţiona derivatul pe preţul petrolului, având simbolul DEOIL_LSC. Se observau 27 de contracte pe scadenţa decembrie şi un preţ de cotare de 87,21 dolari, în urcare cu 1,03 USD.

Pentru derivatele pe acţiuni autohtone interesul aproape că a lipsit din nou. S-au încheiat doar 19 contracte DESIF5 decembrie iar cotaţia unei acţiuni a crescut cu 0,34% la 1,43 lei.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb