SIBEX Mizele s-au îndreptat către creşterea Dow Jones

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 martie 2013

După ce miercuri volumul contractelor de la Sibex a depăşit pentru prima dată în această săptămână pragul de 1000 de contracte, participanţii au continuat să fie bine conectaţi la speculaţiile futures şi în prima jumătate a şedinţei şedinţa de joi. Ca urmare, la ora 17.00 se înregistrau 873 de contracte cu o valoare de pes-te 10 milioane lei, premisele pentru o nouă şedinţă cu volum bun menţinându-se. Cotaţiile derivatelor evoluau pe creştere, spre satisfacţia cumpărătorilor.

Cea mai cotă de piaţă o avea derivatul pe indicele Dow Jones cu 464 de contracte pe scadenţa martie. Cotaţia indicelui creştea cu 57 de punc-te, la 14.499 de puncte. Indicele s-a apreciat şi pe piaţa futures americană iar direcţia de la NYSE era tot una pozitivă, acţiunile continuându-şi ascensiunea pe fondul ştirilor favorabile. Este vorba despre raportul privind cererile de ajutor de şomaj, care a indicat că acestea s-au redus în mod neaşteptat săptămâna trecută, cu 10.000 la 332.000, cel mai mic nivel de la mijlocul lui ianuarie încoace, în pofida faptului că economiştii aşteptau o creştere la 355.000. La Sibex, derivatul pe DJIA s-a tranzacţionat şi pe scadenţa iunie care, de mâine, (n.r. - azi) va deveni termen scurt, după încheierea scadenţei martie. După peste şapte ore de tranzacţionare se observau 58 de contracte şi o creştere de 66 puncte la 14.425 de puncte.

Pe segmentul derivate valutare, speculatorii care au pariat pe evoluţia parităţii euro/dolar au încheiat, până la ora 17.00, un număr de 107 contracte pe scadenţa iunie. Moneda unică se aprecia cu numai 0,05% faţă de dolar şi era estimată 1,29710 USD. Evoluţia nu a fost însă unitară, cotaţia evoluând mixt, sub influenţa externă. Pe piaţa de la New York, euro a fluctuat în raport cu dolarul, testând şi scăderile şi creşterile. Iniţial moneda comună s-a depreciat la minimul pe trei luni faţă de dolar, după anunţarea datelor privind şomajul din SUA, dar apoi a recuperat din terenul pierdut şi se aprecia uşor.

Un interes ceva mai bun decât în zilele precedente se observa pe segmentul derivatelor pe acţiuni. Pentru simbolul DESIF5 martie numărul contractelor a fost de aproape 100, iar cotaţia s-a apreciat cu 1,66% la 1,53 lei/acţiune. DESIF5 a fost tranzacţionat şi pe scadenţa iunie, pentru care cotaţia a câştigat aproape 1% şi a fost estimată la 1,5450 lei. Numărul contractelor s-a situat la 31.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb