SIBEX Octombrie a stabilit un nou minim istoric al volumului de contracte futures

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 noiembrie 2015

La Sibex, luna octombrie a stabilit un nou minim istoric al volumului de contracte futures, operatorul de piaţă continuându-şi seria neagră. Noul "record" a fost setat la 734 de contracte, într-o lună în care cea mai bună sesiune a adus 62 de contrcate (n.r. - 5.10.2015).

Şi ultima şedinţă din octombrie a respectat tiparul, nefiind una generoasă la capitolul lichiditate. Volumul înregistrat vineri 30.10 s-a cifrat la 47 contracte, valoarea echivalentă acestora fiind de 778.255 lei. Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, totalul lunii trecute reprezintă doar 1,23%. Din totalul menţionat, 37 de contracte au fost încheiate pe derivatul ce are ca activ suport inicele Dow Jones. Puţinele tranzacţii de vineri au vizat, în majoritate, scadenţa decembrie 2015, pentru care preţul futures de la Sibiu al Dow Jones s-a depreciat, fiind estimat la 17.613 puncte, cu 192 de puncte mai puţin decât preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei (1). Două contracte au fost realizate şi pe scadenţa martie 2016 pentru care simbolul DEDJIA 16C a fost cotat la 17.636 de puncte, după o scădere de 259 de puncte faţă de "start of day price".

Cu 8 contracte, în catastife a mai fost menţionat şi derivatul pe perechea euro/dolar pe scadenţa decembrie 2015. După ce scăzuse sub pagul de 1,10 USD în şedinţa de joi 29.10, cotaţia futures de la Sibiu a euro a crescut vineri cu aproape un procent faţă de "start of day price", şi a închis la 1,1034 dolari.

Dacă pe piaţa futures am avut parte de un nou record negativ, segmentul spot continuă să "mocnească", dând speranţe că poate creşte în ochii investitorilor. Astfel, luna octombrie a adus schimburi cu peste 3 milioane de acţiuni, urcând pe poziţia secundă pe anul în curs. Acest lucru s-a datorat în special tranzacţiilor cu acţiunile companiei Transcom S.A Sibiu, (TRSB), listată pe sitestemul alternativ de tranzacţionare al Sibex. De-a lungul celei de-a zecea luni din an, pe ATS-ul Sibex au fost tranzacţionate 10 companii.

(1) preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb