SIBEX Piaţa s-a "înverzit", pe fondul optimismului extern

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 5 octombrie 2012

În prima jumătate din penultima şedinţă a săptămânii, speculatorii de pe piaţa Sibex au avut parte de o revenire pe plus a cotaţiilor futures. Deşi piaţa era "verde", cumpărătorii erau destul de circumspecţi, aşteptând raportul privind şomajul din SUA şi deciziile BCE. Astfel, după mai bine de şapte ore de la deschidere, lichiditatea era des-tul de redusă. La ora 17.00 numărul contractelor era de aproape 800 iar valoarea acestora se situa la circa 10 milioane lei.

La ora menţionată cel mai lichid produs de la Sibex era derivatul pe Dow Jones. Cotaţia indicelui, evolua corelat cu futures-ul din SUA, care a indicat aprecieri înainte de întâlnirea factorilor de răspundere ai BCE precum şi înainte de publicarea raportului privind şomajul din cea mai mare economie a lumii. Ulterior optimismul a fost confirmat şi s-a extins şi pe Wall-Street, după ce numărul cererilor de şomaj a crescut cu mai puţin decât analiştii estimaseră şi după ce factorii de decizie ai BCE au ţinut costurile de creditare la minimul istoric. La Sibex, numărul contractelor DEDJIA_RON încheiate pe scadenţa septembrie era de 243. Cotaţia indicelui creştea cu 44 puncte fiind estimată la 13.465 puncte.

Şi euro evolua pe plus a euro faţă de dolar. Plasamentele efectuate până la ora 17.00 s-au soldat cu 242 de contracte EUR/USD_RON pe scadenţa decembrie. Pentru aceasta, moneda unică creştea cu 0,50% şi era cotată la 1,29720 USD. Direcţia pozitivă de pe piaţa sibiană era alimentată de creşterea monedei comune de pe pieţele externe în raport cu dolarul şi yenul, pe fondul speculaţiilor că preşedintele BCE, Mario Draghi, urmează să ofere mai multe detalii despre programul de achiziţii de obligaţiuni anunţat luna trecută. Faţă de yen, s-a consemnat a şasea zi de creştere, cea mai lungă perioadă de acumulare din martie încoace. Speculaţiile s-au confirmat parţial, preşedintele BCE declarând că banca este gata să înceapă programul de achiziţii de obligaţiuni după de toate condiţiile necesare sunt îndeplinite.

Speculaţii se mai înregistrau şi pe segmentul derivatelor pe mărfuri. Se tranzacţiona contractul pe aur, cu simbolul SIBGOLD_RON scadenţa octombrie Cotaţia estimată pentru o uncie creştea cu 6 dolari şi valora 1785 USD. Preţul aurului s-a apreciat la Londra pe fondul cererii din India, cel mai mare cumpărător al metalului preţios. De asemenea, creşterea aurului se datora şi scăderii cotaţiei dolarului.

Pentru derivatul care urmăreşte preţul petrolului, având simbolul DEOIL_LSC se înregistrau 42 de contracte. Cotaţia aurului negru creştea cu 0,92 USD la 88,98 dolari pentru scadenţa noiembrie. Petrolul a înregistrat un "rebound" la New York, după ce a scăzut cel mai mut în trei săptămâni în condiţiile în care tensiunile dintre Siria şi Turcia au alimentat teama că exporturile din Orientul Mijlociu ar putea fi reduse.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb