SIBEX Săptămâna a debutat cu o lichiditate modestă pentru derivate

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 iulie 2016

La Sibex, debutul ultimei săptămâni din iulie a fost unul modest, participanţii fiind destul de "zgârciţi" cu speculaţiile cu instrumentele financiare derivate. Prin urmare, după jumătate de şedinţă, se înregistrau 28 de contracte futures având o valoare care se apropia de 200.000 lei. Din oferta bursei sibiene, doar derivatele ce au ca active suport aurul respectiv derivatul pe indicele Dow Jones erau tranzacţionate, contactele îndreptându-se către scadenţele august (aurul) şi septembrie (Dow Jones).

Derivatul care are ca activ suport aurul totaliza 19 contracte, iar uncia de aur era cotată la 1315,4 de dolari, afişând o depreciere consistentă de 10,4 dolari în raport cu cotaţia de referinţă pentru deschiderea şedinţei, calculată de ATHEXClear la 1325,8 dolari. Direcţia era una negativă şi faţă de cotaţia de închidere din ultima şedinţă a săptămânii trecute, metalul nobil depreciindu-se cu 6,7 dolari. Şi pe piaţa futures americană aurul înregistra pierderi, în contextul în care traderii sunt în aşteptarea întâlnirii Băcii Centrale Americane.

Pentru derivatul pe Dow Jones, identificat prin simbolul DEDJIA 16I cotaţia se cifra, conform datelor de la ora 16.45, la 18.444 de puncte, în coborâre cu 185 de puncte faţă de cotaţia de referinţă pentru deschiderea şedinţei (start of day price)[1] cifrată la 18.629 de puncte. Comparativ cu închiderea din ultima şedinţă a săptămânii trecute, preţul futures de la Sibiu al Dow Jones se deprecia cu 44 de puncte.

Pe segmentul spot nu se înregistraseră tranzacţii până la ora 16.45.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.45

[1] Start of day price" este un preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb