SIBEX Săptămâna trecută, cea mai slabă din ultimele patru

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 16 decembrie 2013

La Sibex, săptămâna 9-13 decembrie a fost cea mai slabă din ultimele patru, apropierea scadenţei decembrie, dar şi a sărbătorilor de iarnă spunându-şi cuvântul. În cele cinci şedinţe jucătorii au încheiat sub 6000 de contracte (n.a. 5968 contracte) cu un record negativ de 708 contracte în şedinţa de vineri, 13 decembrie. De altfel, şedinţa menţionată a fost cea mai slabă sesiune din 28 noiembrie încoace. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la numai 8,76 milioane de lei. Aşadar, după ce Sibex a fost pe val în prima săptămână din decembrie, pe fondul unor variaţii ample care au antrenat market-makerii şi speculatorii, următoarele zile ai readus liniştea şi evoluţiile terne.

Cel mai tranzacţionat simbol din ultima şedinţă a fost derivatul pe Dow Jones, cu 381 de contracte pe scadenţa decembrie. Cotaţia indicelui a închis în urcare cu 14 puncte, la 15.754 puncte. Creşterea, de altfel modestă, a pus punct unei perioade de trei şedinţe la rând cu evoluţii pe minus. Şi pe piaţa de la NewYork, Dow Jones a închis în creştere uşoară, după ce Camera Reprezentanţilor a votat un acord privind bugetul. La Sibex, DEDJIA_RON a crescut şi pe scadenţa martie 2014, acumulând 24 de puncte şi fiind cotat la 15.705 puncte.

Perechea euro/dolar a atras vineri 110 contracte pe scadenţa martie 2014, iar euro a scăzut uşor, cu 0,09%, la 11,37380 USD. Tot în scădere uşoară a închis euro şi pentru scadenţa iunie 2014, pentru care a fost cotat la 1,37200 dolari, după ce a pierdut 0,07%.

Pe segmentul derivatelor ce au ca activ suport mărfurile, derivatul pe aur cu mărimea de o uncie, având simbolul SIBGOLD a fost cel mai tranzacţionat. Nivelul de interes a fost însă unul modest: doar 75 de contracte. Uncia a crescut cu 10,2 dolari şi a fost cotată la 1238 USD. Tot pe segmentul mărfurilor a mai fost speculat şi preţul futures al petrolului. Nivelul de implicare a fost însă la fel de modest: numai 14 contracte pe scadenţa din prima lună a anului viitor. Aurul negru a fost cotat la 96,5 dolari/baril, după o scădere de exact un procent.

În sectorul derivatelor pe acţiuni autohtone lichiditatea a fost modestă. Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în ceea ce priveşte derivatele pe acţiuni americane.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb