SIBEX Scadenţa derivatului pe aur a afectat lichiditatea

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 28 octombrie 2016

După ce în şedinţa de miercuri s-a înregistrat un volum ceva mai bun, după două şedinţe foarte slabe (n.r. - 30 de contracte) penultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii a readus apatia. Datele de la ora 17.45 indicau doar 3 contracte cu o valoarea de aproape 33.000 lei. Acestea au fost încheiate pe derivatul care are ca activ suport cursul euro/dolar pe scadenţa martie 2017 (EUUSR 17C). Preţul futures al unei monede unice era estimat la 1,0969 dolari, în urcare cu 0,09% faţă de start of day price"[1] (1,0959 USD). Comparativ cu închiderea de miercuri, aprecierea era una ceva mai consistentă, cifrându-se la 0,45%.

Speculaţiile cu preţul aurului au lipsit "ringul" pieţei Sibex, în condiţiile în care 27 octombrie 2016 a fost ultima zi de tranzacţionare pentru contractul futures GOLD, cu scadenţa Octombrie 2016 (GOLD16J). Pentru simbolul menţionat, programul de tranzacţionare a fost doar între orele 10.00-12.25, dar participanţii au preferat să aştepte scadenţa. Prin urmare, pentru poziţiile rămase deschise, preţul de lichidare la scadenţă a acestora a fost cotaţia A.M. de referinţă a aurului, comunicată de London Gold Market Fiting Ltd. în ziua scadenţei, mai exact 1269,30 USD/uncie.

[1]preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.45

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb