SIBEX Semne rele pentru lichiditatea derivatelor

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 22 iunie 2016

După mini vacanţa de Rusalii, participanţii nu au revenit cu au "apetit" prea ridicat pentru tranzacţionarea derivatelor. Din contră, după jumătate din şedinţa de marţi 21 iunie, se profila o situaţie extrem de neplăcută, mai exact un record negativ al volumului, în condiţiile în care datele de la ora 17.15 indicau doar două contracte încheiate! Simbolul norocos era DEDJIA 16L, care urmăreşte evoluţia indicelui Dow Jones, pe scadenţa decembrie. Cotaţia futures a acestuia era estimată la 17.625 de puncte, în scădere cu 229 puncte faţă de "start of day price"[1], calculat de ATHEXClear la 17.854 de puncte. Nici pe derivatul ce are ca activ suport aurul şi nici pe derivatele valutare cererea şi oferta nu se "loviseră" încă, dar existau ceva speranţe în acest sens, diferenţele dintre ele fiind, la ora menţionată, destul de mici. "Sperăm că această lipsă de interes manifestată de participanţi după o perioadă în care se părea că existe potenţial de creştere să fie una conjuncturală, cauzată de faptul că sesiunea a fost prima de după scadenţa iunie şi de apropierea referendumului din Anglia, şi nu semnul unei noi crize a lichidităţii", a declarat un broker.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15

[1] "Start of day price" este definit ca preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare, după caz, care este stabilită de către SIBEX pentru fiecare instrument financiar derivat în parte şi agreată în prealabil de ATHEXClear. "Start of day price" este diseminat şi disponibil în sistemul de tranzacţionare pentru fiecare instrument financiar în parte.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb