Pe piaţa Sibex, debutul săptămânii a adus noutăţi importante din puncte de vedere administrativ raportat la tranzacţionarea instrumentelor financiare derivate, obiectul tradiţional de activitate al operatorului de piaţă. Conform unui comunicat postat pe pagina web a bursei sibiene, Sibex a încheiat procesul de migrare a pieţei reglementate de instrumente financiare derivate la noul sistem de tranzacţionare denumit OASIS (furnizat de HELLENIC EXCHANGES - ATHENS EXCHANGE GROUP S.A.) şi la noul sistem de compensare-decontare administrat de Athens Exchange Clearing House S.A. (ATHEXClear).
Practic, începând cu sesiunea în discuţie, piaţa de instrumente financiare derivate administrată de SIBEX funcţionează pe noul sistem de tranzacţionare, iar toate serviciile de compensare-decontare vor fi asigurate de acum încolo de contrapartea centrală menţionată anterior.
Schimbarea de platformă a adus cu sine şi schimbarea denumirii simbolurilor tranzacţionate, acestea suferind importante modificări. Astfel, spre exemplu, simbolul DEDJIA_RON, pe scadenţa martie va putea fi identificată cu simbolul DEDJIA 15C unde "15" reprezintă ultimele două cifre ale anului iar litera luna de scadenţă, în acest caz martie(-).
În ceea ce priveşte piaţa reglementată la vedere şi sistemul alternativ de tranzacţionare administrate de SIBEX, acestea vor continua să funcţioneze pe sistemul Global Vision, urmând ca trecerea pe noua platformă să se realizeze în primul trimestru al anului viitor.
Schimbarea de platformă a avut însă un efect negativ asupra pieţei, imaginea, după circa jumătate de şedinţă, fiind una sumbră: un singur contract încheiat pe simbolul DEDJIA15F (n.a. - scadenţa iunie 2015). Indicele era cotat la 17.685 de puncte, conform datelor de la ora 16.00.
"Este prematur să tragem concluzii după o singură şedinţă despre impactul schimbării platformei. Cert este că la prima vedere, reacţia participanţilor este una negativă, prin prisma volumului. Zilele următoare şi mai ales începutul lui 2015 vor contribui la formarea unei imagini clare despre ceea ce se va întâmpla la bursa sibiană din perspectiva volumelor", a declarat un analist financiar. În plus, market-makeri importanţi cum sunt Deltastock şi SSIF Broker nu furnizau cotaţii pe piaţă, primul aşteptând "confirmarea de către ATHEXClear a depunerii contribuţiei iniţiale la fondul de garantare pentru Membrul Compensator DELTASTOCK AD" iar al doilea datorită unor "disfuncţionalităţi tehnice", după cum informau două comunicate pe site-ul Sibex.
(-)Litera A corespunde primei luni din an, B celei de-a doua ş.a.m.d, pe acest sistem fiind simbolizate toate lunile anului.
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.00.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.12.2014, 00:23)
maine dubleaza lichiditatea?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.12.2014, 10:54)
Cel putin au reusit sa finalizeze un proiect coerent si care asigura o piata nationala de derivate.