SIBEX Speculatorii, ceva mai prudenţi în şedinţa de joi

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 27 aprilie 2012

După volumul de tranzacţionare foarte bun înregistrat miercuri, speculatorii de la Sibex au fost ceva mai prudenţi în prima jumătate a şedinţei de joi. La ora 17.00 numărul contractelor era de 3400 iar valoarea tranzacţiilor de 43,62 milioane lei.

Penultima şedinţă a săptămânii a fost şi una de scadenţă pentru contractele futures SIBGOLD şi SIBGOLD_RON aprilie 2012. Pentru aceste două tipuri de contracte, tranzacţiile s-au desfăşurat între orele 9.45 - 12.25. Preţul de lichidare la scadenţă a poziţiilor rămase deschise pe respectivele simboluri este egal cu cotaţia A.M. de referinţă a aurului comunicată de London Gold Market Fixing Ltd. în ziua scadenţei. Aceasta a fost de 1648,25 USD/uncie. Închiderea poziţiilor deschise să fie efectuată de către Casa Română de Compensaţie înaintea deschiderii şedinţei de tranzacţionare de vineri (n.r. - azi). Speculatorii nu s-au înghesuit să tranzacţioneze aurul, numărul contractelor realizate până la ora permisă (n.r. - 12.25) pe scadenţa aprilie fiind de 15 pe SIBGOLD şi 27 pe SIBGOLD_RON. Numărul poziţiilor deschise pe aceste simboluri era însă unul ridicat: 1186 pe contractul de o uncie şi 1080 pe cel de 10 uncii.

Cel mai lichid derivat era în continuare DEDJIA_RON cu aproape 2500 de contracte încheiate pe scadenţa iunie şi 171 pe scadenţa septembrie. Pentru iunie, cotaţia Dow Jones creştea cu 20 de puncte la 13.059 puncte iar pentru septembrie 40 de puncte, la 12.977 puncte. Înainte de publicarea raportului privind evoluţia şomajului variaţiile de pe piaţa futures americană erau reduse.

Speculaţiile pe cursurile valutare s-au realizat cu precădere pe perechea euro/dolar, care se remarca prin 460 de contracte pe scadenţa iunie. Euro a fluctuat mixt faţă de dolar, tendinţa predominantă fiind de scădere, în ton cu pieţele externe. La ora 17.00 moneda unică staţiona la 1,3222 USD. Ulterior s-a observat o tendinţă de creştere. Pe scadenţa septembrie numărul contractelor EUR/USD_RON era de 132. Cotaţia monedei comune pierdea 0,4% şi valora 1,3216 USD. Pe pieţele internaţionale, euro s-a retras de la maximul pe trei săptămâni faţă de dolar după ce pesimismul privind datele economice a crescut îngrijorarea privind situaţia euro zonei. În SUA, preşedintele FED Ben Bernanke a declarat că politicienii sunt gata să lanseze o nouă rundă de achiziţii de obligaţiuni, dacă economie din SUA slăbeşte. La Sibex s-au mai remarcat şi 9 contracte euro/yen japonez pe scadenţa iunie, moneda unică valorând 106,94 yeni, în scădere cu 0,53%.

Pe segmentul derivate pe acţiuni s-a remarcat simbolul DEFPR iunie cu 80 de contracte. Cotaţia unei acţiuni a crescut cu 4,96% la 0,5694 lei.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb