SIBEX Speculatorii, cu ochii pe evoluţia aurului

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 31 iulie 2013

La Sibex, şedinţa de marţi a indicat, în prima sa jumătate, speculatori destul de implicaţi şi un volum bun. După peste şapte ore de la deschidere, majoritatea preţurilor se aflau pe minus, cu excepţia derivatului pe Dow Jones care se afla pe creştere. La ora 17.15 se observau aproape 1300 de contracte iar valoarea acestora era de 10,35 milioane lei.

Pentru a doua şedinţă la rând s-a remarcat interesul jucătorilor de la bursa sibiană pentru speculaţiile cu preţul aurului. În acest sens, se detaşa simbolul SIBGOLD cu scadenţa august, prin 437 de contracte. Dacă luni metalul preţios a evoluat pe creştere, de această dată se observa o evoluţie descendentă. Conform datelor de la ora 17.15 uncia era estimată la 1324,78 dolari, preţ în scădere cu 4,6 USD. De pe segmentul derivatelor pe mărfuri se mai tranzacţiona simbolul pe preţul petrolului. Numărul contractelor DEOIL_LSC era de 24 pe scadenţa septembrie. Barilul de deprecia cu 0,91% şi era estimat la 103,53 dolari.

Cele mai multe speculaţii se observau însă tot pe sectorul derivatelor pe indici, la un nivel peste cel de luni, la aceeaşi oră. Pe scadenţa septembrie se înregistrau 437 de contracte DEDJIA_RON. Cotaţia indicelui câştiga 29 de puncte, valorând 15.504 puncte. Direcţia de la Sibiu era una conformă evoluţiei din SUA, unde indicii creşteau pe fondul previziunilor favorabile privind profiturile unor companii importante. Totodată, investitorii se află în aşteptarea rezultatelor unei întâlniri de politică monetară a FED.

Speculatorii care au pariat pe evoluţia parităţii euro/dolar au încheiat 175 de contracte pe scadenţa septembrie. Moneda unică a evoluat mixt faţă de cea americană, testând atât teritoriul pozitiv cât şi cel negativ. La mijlocul zilei euro pierdea doar 0,06% şi era estimat la 1,32650. Pe piaţa valutară internaţională dolarul s-a depreciat până aproape de minimul pe şase săptămâni faţă de euro, în contextul în care investitorii anticipează un raport favorabil pe trimestrul II privind creşterea economică din SUA, fapt care ar putea reîmprospăta aşteptările ca FED să menţină ratele de dobândă la nivel redus pentru o perioadă extinsă.

Pe segmentul derivatelor pe acţiuni s-a remarcat DESIF3 pe scadenţa septembrie. În mod surprinzător, volumul a fost destul de consistent: 175 de contracte. Acestea au fost încheiate pe fondul undei deprecieri ample de 4,7%, la un preţ de 0,5480 pentru o acţiune SIF3.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb