SIBEX Speculatorii pariază pe un euro în creştere faţă de dolar

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 23 iulie 2013

La Sibex, pe fondul unei evoluţii mixte a cotaţiilor, interesul speculativ a fost unul destul de bun în prima jumătate a şedinţei de la debutul săptămânii. Cotaţia futures a Dow Jones respectiv cotaţia petrolului scădeau, în vreme ce euro se aprecia faţă de dolar iar aurul avea şi el un traseu pozitiv. În contextul dat, la ora 17.00 se observau 1042 de contracte. Valoarea tranzacţiilor era de 12,52 milioane lei.

Dintre produsele tranzacţionate, derivatele pe Dow Jones se aflau pe prima poziţie în topul atractivităţii. Numărul contractelor DEDJIA_RON septembrie, încheiate până la ora menţionată, era de peste 400. Cotaţia indicelui scădea cu 30 de puncte, valorând 15.654 de puncte. Pe piaţa americană investitorii se aflau într-un proces de analizare a rezultatelor financiare ale mai multor companii şi aşteptau totodată datele despre vânzările de case.

Pentru perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei, interesul speculativ înregistrat mai bine de şapte ore de tranzacţionare era reflectat de 305 contracte pe scadenţa septembrie. Pentru aceasta, moneda unică se aprecia puternic, cu 0,41% faţă de dolar şi era cotată la 1,3 USD. Pe pieţele valutare externe, euro a crescut la maximul din mai bine de două săptămâni faţă de moneda americană, după ce preşedintele Portugaliei, Anibal Cavaco Silva, a declarat că guvernul actual al ţării va rămâne în funcţie şi că nu doreşte să ceară alegeri anticipate. De pe acelaşi segment se mai tranzacţiona perechea euro/leu, moneda comună depreciindu-se cu 0,17% pentru septembrie, la o cotaţie de 4,45 lei. Numărul contractelor era de 26. Pentru decembrie, euro staţiona la 4,47 lei, conform datelor de la ora 17.00. Numărul contractelor era de 25.

Pe segmentul derivatelor pe mărfuri se remarcau tranzacţiile cu simbolurile ce au ca activ suport petrolul şi aurul. Din speculaţiile pe preţul petrolului au rezultat 137 de contracte DEOIL_LSC pe scadenţa septembrie, încheiate până la ora 17.00. Cotaţia barilului scădea cu 0,37%, la 107,60 de dolari. Şi speculaţiile cu aur indicau un "apetit" în revenire pentru metalul nobil. Se observau 114 contracte SIBGOLD încheiate pe scadenţa august. Preţul unciei creştea cu 27,4 dolari, la 1321,3 USD.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb