La Sibex, după aproape jumătate din şedinţa de la mijlocul săptămânii, se observau aproape 600 de contracte, lichiditatea continuând să fie modestă. Valoarea echivalentă tranzacţiilor era de 9,5 milioane lei. Participanţii tranzacţionau pe un fond dominant negativ, speculatorii fiind pesimişti şi slab implicaţi.
Cel mai bun volum se menţinea pe sectorul derivatelor pe indici. Pe scadenţa septembrie se înregistrau 513 de contracte DEDJIA_RON. Vânzătorii erau cei care speculau pe câştig, în condiţiile în care cotaţia futures a indicelui pierdea 53 de puncte, valorând 16.610 puncte. Pe piaţa bursieră americană indicele Dow Jones înregistra pierderi, fără ca acestea să fie foarte agresive, în contextul în care investitorii par să fie mai degrabă cu gândul la publicarea de mâine (n.r. - azi 29.05) a raportului privind produsul intern brut al SUA, care ar putea indica, conform analiştilor, o contractare a economiei americane. DEDJIA_RON a fost speculat şi pe scadenţele septembrie 2014 şi decembrie 2014 pentru care volumele erau însă mici: 11 şi 5 contracte. Cotaţiile estimate creşteau cu 20 şi 15 puncte la 16.595 şi 16.490 de puncte.
Speculatorii care au pariat pe evoluţia parităţii euro/dolar au încheiat 28 de contracte pe scadenţa septembrie. Moneda unică a pierdut teren faţă de dolar pe piaţa Sibex, influenţată de direcţia de pe piaţa valutară internaţională unde euro a coborât mai jos de cel mai redus nivel din trei luni în raport cu moneda americană, în contextul în care şomajul din Germania a crescut în mod neaşteptat, iar creditările din zona euro s-au contractat. Aceste elemente au alimentat posibilitatea ca Banca Centrală Europeană să implementeze noi măsuri de stimulare economică. Raportul dintre cele mai mediatizate monede din lume a fost tranzacţionat şi pe scadenţele septembrie şi decembrie. În raport cu ambele, euro era estimat la 1,3600 USD, după deprecieri de 0,15 şi 0,13%, conform datelor de la ora 17.15.
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15.