Doar două produse derivate erau tranzacţionate la Sibex după prima jumătate a primei şedinţe din noiembrie, iar volumul total se cifra la numai 15 contracte, astfel că lichiditatea de ansamblu era una mediocră. Valoarea tranzacţiilor se situa, conform datelor de la ora 17.00, la aproape 30.000 lei. Prin urmare, după dezastrul din luna anterioară când totalul general a coborât sub 500 de contracte, mai exact la 469 de contracte, fiind stabilit un nou minim istoric de lichiditate, piaţa continuă să se situeze în aceeaşi zonă fără perspective.
Derivatul care reuşise să depăşească 10 contracte la jumătatea zilei era cel care urmăreşte evoluţia preţului unciei de aur. Simbolul GOLD 16L (scadenţa decembrie 2016) totaliza 14 contracte încheiate pe fondul unei direcţii ascendente a cotaţiei. Mai exact, uncia creştea cu 10 dolari faţă de start of day price[1] (1278,3 USD), valorând 1288,3 dolari. Comparativ cu cotaţia din ultima şedinţă a lunii trecute, preţul futures aurului înregistra o variaţie pozitivă semnificativă de 15,7 USD.
Pe segmentul derivatelor valutare se înregistra un singur contract pe cursul euro/yen japonez, scadenţa decembrie 2016, iar moneda unică era estimată la 115,44 yeni, după o creştere modestă de 0,08% faţă de "start of day price" (115,35 yeni).
Nici pe piaţa spot debutul de noiembrie nu a fost unul mult mai bun, prima şedinţă a lunii aducând schimburi cu numai 8748 de acţiuni pe ATS-ul administrat de operatorul de piaţă[2]. Tranzacţiile au fost împărţite pe două societăţi listate, Confecţii Vaslui cu 7452 acţiuni şi Romanofir Sibiu cu 1296 acţiuni. COVB staţiona la 0,12 lei/acţiune, iar ROOF la 9 lei/acţiune.
[1]preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare
[2]Pe piaţa spot Sibex închiderea are loc la ora 18.00
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00