SIBEX Un nou start modest de săptămână pe piaţa derivatelor

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 25 octombrie 2016

La Sibex, prima jumătate din şedinţa din debutul săptămânii nu a dat prea mari speranţe pentru o evoluţie foarte consistentă. Datele de la ora 17.45 indicau doar 25 de contracte futures cu o valoare 120.996 de lei. La ora actuală, ţinând cont de evoluţia de până acum din 2016 şi de numărul foarte mic de intermediari activi, o prezenţă mai solidă a jucătorilor pe piaţa sibiană, care să ridice nivelul lichidităţii pare de domeniul fantasticului. În acest context, din cauza numărului mic de societăţi de brokeraj, potenţialii clienţi pierd oportunităţi speculative interesante.

Derivatul pe preţul unciei de aur era din nou produsul cel mai prezent în joc, simbolul GOLD 16J, care defineşte scadenţa octombrie, totalizând 18 contracte. Pentru acest produs, grecii de la ATHEXClear au stabilit o cotaţie de referinţă (start of day price[1]) de 1264,4 dolari, iar cotaţia futures a aurului a urcat, în raport cu aceasta cu 6,5 dolari, ajungând la 1270,9 USD/uncie. Raportat la închiderea de vineri 21 octombrie, cotaţia creştea cu 5,5 dolari.

Pe segmentul derivatelor valutare se înregistrau 4 contracte pe cursul euro/dolar, pe scadenţa decembrie. O monedă unică era cotată la 1,0940 USD, în urcare cu 0,10% faţă de start of day price (1,0929 USD). Faţă de închiderea de vineri creşterea era însă mai consistentă: 0,60%.

Derivatul care are ca activ suport indicele Dow Jones era timid tranzacţionat, înregistrându-se doar 2 contracte pe scadenţa decembrie 2016 şi unul pe scadenţa martie 2017. DEDJIA 16L era cotat la 18.162 puncte în minus cu 40 puncte faţă de start of day price iar DEDJIA 17C la 18.117 puncte după o scădere de 177 puncte.

[1]preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.45.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb