SIBEX  Variaţii modeste şi lichiditate slabă pe segmentul futures

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 12 noiembrie 2015

La Sibex, prima jumătate din cea de a treia şedinţă a săptămânii a adus numai 23 de contracte futures, cu o valoare echivalentă de 352.560 lei, interesul pentru derivate menţinându-se la cote minime, după ce şi primele două şedinţe ale săptămânii au fost modeste.

Derivatul pe indicele Dow Jones, scadenţa decembrie, identificat prin simbolul DEDJIA 15L totaliza 15 contrate. Cotaţia futures de la Sibiu a indicelui american era estimată la 17.778 de puncte, afişând o scădere de numai 18 puncte faţă de preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare (1), calculat de ATHEXClear la 17.796 de puncte. Comparativ cu nivelul stabilit marţi, DEDJIA 15L creştea cu 71 puncte. Evoluţia nu era una concludentă, în ton cu cea de la NYSE, unde variaţiile de la deschidere au fost mici, în contextul în care datele din Chima par să susţină necesitatea unor noi măsuri de stimulare economică din partea factorilor de răspundere de la Beijing, după ce producţia industrială a crescut, în octombrie cu cel mai mic ritm din ultimele şapte luni.

Derivatul ce are ca activ suport perechea euro/dolar, identificat prin simbolul EUUSR 15L (n.a. - scadenţa decembrie) a strâns 8 contracte. În raport cu "start of day price", calculat de grecii de la ATHEXClear la 1,0725 USD, nivel inferior cotaţiei de la închiderea de luni, euro se aprecia extrem de timid, cu doar 0,08%. Comparativ cu preţul futures stabilit luni, euro se deprecia însă, la fel de timid, cu 007%, datele indicând variaţii nesemnificative.

Pe piaţa spot(2), în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare administrat de Sibex, au fost tranzacţionate 800 de acţiuni ale Confecţii S.A Vaslui. Cotaţia unui titlu COVB valora 0,11 lei, în scădere cu 0,33% faţă de nivelul anterior.

(1) "Start of day price" este definit ca preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare, după caz, care este stabilită de către SIBEX pentru fiecare instrument financiar derivat în parte şi agreată în prealabil de ATHEXClear. "Start of day price" este diseminat şi disponibil în sistemul de tranzacţionare pentru fiecare instrument financiar în parte.

(2) Pe piaţa spot Sibex închiderea are loc la ora 18.00

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.45

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb