SIBEX Volum uşor în creştere faţă de finalul săptămânii trecute

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 februarie 2017

După ce săptămâna trecută a fost caracterizată de scăderea interesului speculativ, debutul celei de-a treia săptămâni din februarie a fost uşor mai bun comparativ cu ultimele două şedinţe. La jumătatea zilei de luni, volumul de pe piaţa Sibex se cifra la 34 de contracte iar valoarea echivalentă tranzacţiilor era de 321.906 lei. Şansele ca volumul să crească puternic în partea a doua a zilei erau reduse, în condiţiile în care puţinii participanţi activi erau privaţi de informaţiile de pe piaţa americană, aceasta fiind închisă datorită sărbătoririi zilei preşedintelui (President's Day), care are loc în fiecare an în cea de-a treia zi de luni din februarie.

Conform datelor de la ora 17.30 se înregistrau 17 contracte pe derivatul pe preţul unciei de aur, care a redevenit produsul cel mai prezent în joc. Simbolul GOLD 17B, care defineşte scadenţa februarie, a început ziua la o cotaţie de referinţă (start of day price) (1) de 1241,9 dolari iar cotaţia futures a aurului a coborât în raport cu aceasta cu 6,5 dolari, ajungând la 1235,4 USD/uncie.

Simbolul DEDJIA 17C, prin care este identificat derivatul ce are ca activ suport indicele Dow Jones pe scadenţa martie de anul curent totaliza 12 contracte. Cotaţia futures de la Sibiu a indicelui american se situa la 20.623 de puncte, depreciindu-se cu 33 de puncte faţă de preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare (start of day price), calculat de ATHEXClear la 20.656 puncte. În comparaţie cu cotaţia consemnată la închiderea ultimei şedinţe a săptămânii trecute, DEDJIA 16C creştea cu 63 de puncte.

Se mai consemnau 5 contracte pe derivatul care urmăreşte raportul dintre euro/dolar pe scadenţa martie, cotaţia unei monede europene fiind estimată la 1,0661 USD, în creştere cu 0,36% faţă de "start of day price". (1,06323 USD).

(1)preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb