SIBIU Aurul şi petrolul, în extreme pe piaţa sibiană

CRISTINA PĂDURE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 22 august 2011

Sesiunea de vineri a fost influenţată de evoluţia aurului şi a petrolului de pe pieţele externe. Astfel, au fost tranzacţionate 5142 contracte cu o valoare de 24 milioane lei. De-a lungul săptămânii 16-19 august au fost încheiate peste 22.000 de contracte cu o valoare de circa 135 milioane lei, depăşindu-se astfel pragul de 100.000 contracte pentru luna august.

Preţul aurului a atins un maxim istoric în România, un gram de aur costând 178,2 lei. După prăbuşirea burselor în întreaga lume, aurul a revenit în atenţia investitorilor, fiind considerat o investiţie sigură pe timp de criză. Numai de la începutul anului şi până în prezent, preţul aurului a crescut cu 30%. La Sibex, cotaţia metalului galben înregistra o creştere de 20,4 dolari pe scadenţa august a contractului SIBGOLD de o uncie, respectiv de 39 dolari pe scadenţa octombrie a aceluiaşi simbol. Numărul contractelor SIBGOLD era de 1367, volumul săptămânal fiind de peste 3000 de contracte. Pe piaţa londoneză, uncia de aur a depăşit pragul de 1800$/uncie, urcând până la 1862$/uncie, fiind a patra zi consecutivă în care se ating noi maxime.

Cotaţia petrolului destinat pieţei americane a scăzut cu mai mult de patru dolari ajungând până la 83,45 $/barili, în urma mai multor date negative privind economia Statelor Unite. Şi la Sibex, preţul futures al petrolului s-a aflat pe minus, cotaţia unui baril de tip Light Sweet Crude coborând cu 3,2 dolari, până la nivelul de 82,45 dolari/baril. Acest produs beneficiază, la Sibex, de activitatea a doi Market-Makeri.

Pe segmentul derivatelor pe acţiuni, s-a remarcat contractul pe titlurile SIF5. Numărul contractelor DESIF5 încheiate până la ora 17.00 la Sibex era de 1944. Pe termen scurt (septembrie), preţul creştea cu 1,53% iar pentru decembrie cu 2,50%. Volumul săptămânal pe acest produs a fost de peste 7.500 contracte.

Simbolul DEDJIA_RON s-a menţinut în top cu 1583 de contracte încheiate până la ora 17.00, în timp ce volumul săptămânal a fost de aproape 8.500 contracte. Bursa americană a deschis şedinţa de vineri în scădere, băncile şi companiile IT trăgând în jos principalii indici. În primele minute de tranzacţionare, indicele Dow Jones Indus-trial a coborât cu 0,62%, în timp ce indicele S&P 500 a pierdut 0,31%. Indicele compozit Nasdaq a fost pe creştere, urcând cu 0,20%. Astfel, la ora 17.00, indicele DJIA avea la Sibiu o variaţie negativă de 92 puncte pe scadenţa septembrie, cotaţia ajungând la 10.907 puncte. Pentru decembrie 2011, cotaţia indicelui afişa o depreciere de 62 puncte.

Pe segmentul derivatelor valutare, până la ora 17.00 speculatorii au încheiat 145 contracte EUR/USD_RON, moneda comună urcând cu 0,73% pe scadenţa septembrie.

Cursul oficial anunţat de BNR a fost de 4,2669 lei pentru un euro, în timp ce la bursa sibiană cotaţia pentru un euro a fost de 4,285 lei pentru scadenţa septembrie şi pentru 4,303 lei pentru decembrie.

Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din piaţa de la ora 17.00, după aceasta urmând să apară modificări ale numărului total de contracte, poziţiilor deschise şi respectiv valorii cotaţiilor, datorită programului de tranzacţionare prelungit până la ora 19.00. Datele exacte sunt disponibile pe site-ul www.sibex.ro., secţiunea rapoarte de tranzacţionare, după ora 19.20.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb