SIBIU  Problemele Greciei au readus pesimismul pe piaţa futures

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 7 februarie 2012

Debutul săptămânii a adus scăderi ale cotaţiilor pe fondul influenţelor pieţelor externe. Lichiditatea s-a menţinut una ridicată, speculatorii pe vânzare profitând de această evoluţie, după ce ultima perioadă a fost favorabilă mai mult cumpărătorilor. La ora 17.15 numărul contractelor încheiate era de peste 9000 cu o valoare de 83,4 milioane lei.

Cel mai ridicat volum de tranzacţionare se înregistra pe segmentul derivatelor pe indicele Dow Jones: Numărul contractelor încheiate pe scadenţa martie depăşea 4900 iar cotaţia se deprecia cu 19 puncte, la 12770 puncte. Direcţia preţului futures de la Sibiu al indicelui a urmat piaţa futures americană unde indicii scădeau, în condiţiile în care investitorii aşteptau concluziile discuţiilor dintre Grecia şi creditorii ei privaţi, pentru reducerea datoriei. Ulterior, deschiderea de la NYSE a fost una "roşie", previziunile speculatorilor fiind confirmate, teama că Grecia nu va putea evita un faliment haotic spunându-şi cuvântul.

Următorul activ în topul preferinţelor era aurul, cu 1500 de contracte SIBGOLD încheiate pe scadenţa februarie. Cotaţia metalului preţios scădea cu 11,4 dolari/uncie până la 1714,2 USD. Şi pentru scadenţa aprilie numărul contractelor SIBGOLD era unul ridicat, ajungând la 533, conform datelor de la ora 17.15. Interesul pe acest termen vine pe fondul apropierii scadenţei februarie, speculatorii testând deja speculaţiile pe termenul mai îndepărtat. Pentru aprilie, uncia de aur scădea cu 22,9 dolari, la 1720 USD. Preţul aurului s-a depreciat în Europa extinzând pierderea din şedinţa precedentă, după ce îngrijorările privind discuţiile despre salvarea Greciei au afectat moneda unică şi preţul acţiunilor.

În zona derivatelor pe valute speculaţiile au vizat contractele pe perechile euro dolar şi euro/franc elveţian. Moneda unică pierdea teren în faţa rivalului ei principal, dolarul, conform scăderii de 0,48%, la nivelul de 1,3080 USD. Numărul contractelor EUR/USD_RON de la Sibex era de 921. Pe plan extern, euro s-a depreciat faţă de majoritatea valutelor de referinţă, în contextul în care Franţa se pregătea să vândă datorii de 8,5 miliarde de euro. Indicele dolarului a crescut înainte ca preşedintele FED din St. Louis, James Bullard să dea declaraţii despre speculaţiile că Banca Centrală Americană va evita pe viitor relaxarea politicii monetare. Euro se deprecia la Sibex uşor şi faţă de francul elveţian, valorând 1,2060 CHF pe scadenţa martie. Numărul contractelor EUR/CHF_RON era de 137. S-au mai realizat tranzacţii şi pe perechea liră sterlină/dolar, moneda din Regat fiind cotată la 1,5792 USD.

Şi derivatele pe acţiunile SIF5 au scăzut, pe fondul influenţei pieţei spot de la Bucureşti, care a urmat tendinţele burselor Europene. Cotaţia DESIF5 martie a scăzut cu 0,28% la 1,3064 lei/acţiune. Numărul contractelor DESIF5 pe scadenţa amintită a fost de 622.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb