"Siemens" renunţă la 11.600 de posturi

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 iunie 2014

"Siemens" renunţă la 11.600 de posturi

"Siemens" AG, cel mai mare grup de inginerie din Europa, va renunţa la cel puţin 11.600 de angajaţi în cadrul planului de reducere a costurilor sale cu aproape un miliard de euro (1,34 miliarde dolari) până în 2016, anunţă directorul general al companiei germane, Joe Kaeser.

Planul de disponibilizări, care afectează aproape 3% din personalul companiei, prevede că 7.600 de locuri de muncă vor fi desfiinţate pe motiv că "Siemens" îşi va modifica structura, iar alte 4.000 de posturi vor fi reduse la diviziile regionale din diferite state, în vederea simplificării operaţiunilor. Unii dintre angajaţi vor primi alte funcţii în companie, a declarat Kaeser.

Joe Kaeser a preluat conducerea "Siemens" în august 2013, înlocuindu-l pe Peter Loescher, după ce compania a anunţat că nu va reuşi să atingă o marjă de profit de 12% în 2014.

"Trebuie să facem faţă realităţilor concurenţei pe plan mondial şi să asigurăm capacitatea de competitivitate a companiei", a afirmat Kaeser, adăugând că programul de reducere a costurilor va ajuta "Siemens" să obţină profituri apropiate de cele ale rivalilor săi, "General Electric" Co., ABB Ltd., "Schneider Electric" şi "Philips".

"Siemens" se va concentra pe operaţiunile de electrificare, automatizare şi digitalizare, iar acitiviăţile de îngrijire a sănătăţii vor fi gestionate separat.

"Nu intenţionăm să vindem imediat divizia de îngrijire a sănătăţii, dar suntem deschişi la orice opţiuni', a afirmat directorul "Siemens".

Compania germană are 370.000 de angajaţi şi este prezentă în 190 de ţări, cu activităţi în domeniul energiei, telecomunicaţiilor, sănătăţii, transporturilor şi electronicii.

"General Electric" (GE) din SUA concurează cu "Siemens" pentru preluarea activităţilor energetice ale grupului francez "Alstom" SA. GE a oferit 17 miliarde de dolari pentru divizia menţionată, iar "Siemens" va prezenta o ofertă oficială până în 16 iunie.

"Siemens" desfăşoară în prezent un plan de eliminare a 15.000 de locuri de muncă, din care 5.000 în Germania, ca parte a programului lansat de Peter Loescher în septembrie 2013 pentru realizarea de economii de 6,3 miliarde euro până la finele anului fiscal curent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb