SIERRA QUADRANT, Noul administrator judiciar al Electrocentrale Bucureşti

A.M.
Companii / 23 iunie 2018

Noul administrator judiciar al Electrocentrale Bucureşti

Adunarea creditorilor Electrocentrale Bucureşti S.A. (ELCEN) a desemnat societatea profesională de practicieni în insolvenţă Sierra Quadrant Filiala Bucureşti SPRL drept administrator judiciar al ELCEN, începând cu 21 mai 2018, relatează Agerpres.

Misiunea Sierra Quadrant este de a reorganiza activitatea ELCEN, conform soluţiei de restructurare agreate de acţionarii societăţii, Ministerul Energiei şi Romgaz.

Soluţia de reorganizare propusă vizează, în esenţă, transferul de active din patrimoniul ELCEN către o nouă entitate, compania municipală Energetica SA, aflată în subordinea Primăriei Capitalei. Cum şi RADET, aflat tot în insolvenţă, va proceda la transferul de active către Energetica, se va centraliza sistemul de alimentare cu energie termică al Capitalei - SACET, care va asigura servicii de termoficare de calitate pentru bucureşteni.

Potrivit planului ELCEN, transferul de active şi activităţi este prevăzut să fie realizat până la finele anului 2018, cu o perioadă tranzitorie estimată la un an.

Printre măsurile vizate se află şi recuperarea creanţei pe care ELCEN o deţine la RADET, în valoare de 1,095 miliarde de lei, prin asumarea la plată a acesteia de către Primăria Capitalei, printr-o Hotărâre a Consiliului General (CGMB), ce urmează să fie adoptată. Creanţa ar urma să fie recuperată în trei ani.

Planul de reorganizare vizează, totodată, încasarea preţului de transfer al activelor ELCEN în cuantum de 891 milioane de lei, la care se adaugă investiţiile realizate pe durata procedurii, estimate la 102 milioane lei.

Nouă companie municipală Energetica Sa, care urmează să gestioneze SACET, sistemul de alimentare centralizat cu energie termică al Capitalei, are ca obiectiv să atragă finanţări nerambursabile pentru investiţii în vederea alinierii capacităţilor de producţie la obligaţiile de mediu, cu termene-limită de respectat până în 2023. Valoarea investiţiilor este estimată la 513 milioane de euro pentru perioada 2018-2030, din care 77 milioane de euro în următorii 4 ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb